VĂLMĂȘAG, vălmășaguri, s. n. Învălmășeală, neorânduială, dezordine; obiecte sau ființe aflate în neorânduială, învălmășite. – [De-a] valma + suf. -șag.

vălmășag sn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~uri / E: (De-a) valma + -șag] 1 (Urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Mulțime de oameni, de obiecte, de fenomene etc. aflate în dezordine, în agitație etc. 2 Îngrămădire de oameni Si: aglomerație. 3 Dezordine (1). 4 Agitație (1). 5 Tumult.

vălmășag s.n. 1 (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) Mulțime, aglomerare de oameni, de obiecte, de fenomene etc. aflate în neorînduială, învălmășite; învălmășeală, neorînduială, dezordine. Vălmășag de oameni speriați care-și povesteau grozăvii (REBR.). 2 Aglomerație, agitație, forfotă. Un vălmășag mare s-aude în sala alăturată (C. NEGR.). • pl. -uri. /[de-a] valma + -șag.

VĂLMĂȘAG s. n. Învălmășeală, neorânduială, dezordine; obiecte sau ființe aflate în neorânduială, învălmășite. – [De-a] valma + suf. -șag.

VĂLMĂȘAG ~uri n. v. VĂLMĂȘEALĂ. [De-a] /valma + suf. ~șag

vălmășag n. mare confuziune: vălmășag în lagăr AL. [Derivațiune analogică din valmă].

vălmășág n., pl. urĭ (d. de-a valma). Aglomerațiune confuză, val vîrtej, învălmășeală: vălmășagu capitaleĭ, al lumiĭ. – Și învălm-.

vălmășag s. n., pl. vălmășaguri

vălmășag s. n., pl. vălmășaguri

vălmășag s. n., pl. vălmășaguri

vălmășag, -guri.

VĂLMĂȘAG s. v. dezordine.