vice¹- [At: DM / V: (înv) vițe-, viță-, viț-, vis- / E: fr vice-, lat vice, ger vice-, vize-] Element prim de compunere (care servește la formarea unor substantive nume de grade, de funcții, de titluri sau de persoane care le poartă) cu semnificația: 1 Adjunct. 2 Subordonat imediat. 3 Locțiitor.

vice² sm [At: BĂNUȚ, T. P. 163 / V: viți / E: prescurtare de la vicepreședinte, viceprimar, vicenotar etc.] (Pop) Locțiitor (al unui președinte, primar, notar etc.).

vice- Elem. de compunere „în loc de...; locțiitor, adjunct”. • /<fr. vice-; cf. lat. vĭce „în locul, în funcția”.

VICE- Element de compunere, însemnînd «adjunct», «subordonat imediat» și care servește la formarea unor substantive, ca: vicepreședinte, viceconsul, vicerege etc. – Variantă: (învechit) vițe-.

VICE- Element prim de compunere savantă însemnînd „adjunct”, „subordonat imediat”, care servește la formarea unor substantive – nume de grade, de funcții, de titluri sau de persoane care le poartă. [< fr., it. vice-, cf. lat. vice – ca și].

VICE- elem. „în loc de locțiitor, adjunct”. (< fr. vice-, cf. lat. vice)

vice, particulă invariabilă care în compozițiune însemnează: cel ce ține locul, care suplinește în anumite funcțiuni.

*více-, prefix care, pus înaintea unuĭ nume care arată o funcțiune, înseamnă „în loc de” saŭ „care ține locu”: viceprezident (lat. vice, ablativu inuzitatuluĭ vix).

vis¹- vz vice¹-

viț-¹ vz vice-

viță-¹ vz vice

vițe- vz vice-¹

viți³ sm vz vice

VIȚE- v. vice-.

vice- – Pref. care indică pe substitutul unei anumite demnități. Fr. vice-.

vice s. m. vicepreședinte.