venită sf vz venit¹

venită² s.f. v. venit¹.

VENITĂ s. f. (Regional) Faptul de a veni; venire. O dusă ș-o venită ș-o vreme prăpădită. ȘEZ. IX 148.

venit², ~ă [At: COD. VOR.² 74^r/6 / Pl: ~iți, ~e / E: veni] 1-2 smf, a (Îvp) (Persoană) care s-a deplasat din alte locuri (și este considerată străină în locul în care a ajuns sau s-a stabilit). 3-4 smf, a (Îvp) (Persoană) care a ajuns într-un anumit loc. 5-6 smf, a (Persoană) care se prezintă la cineva, undeva. 7 smf (Îs) Nou ~ Persoană sosită de curând la cineva, undeva. 8 smf (Îas) Persoană care a aderat recent la o orientare ideologică, artistică, politică etc. 9 smf (Îas) (Persoană) care ia prima oară contact cu ceva. 10 smf (Rar; îas) Copil născut de curând Si: nou-născut. 11 smf (Îs) (Cel) întâi (sau dintâi) ~ Persoană care ajunge prima într-un loc. 12 smf (Prt; îas) Persoană nesemnificativă. 13 a (Îe) (A fi) bine (sau, rar, bun) ~ (A fi) primit cu plăcere. 14 a (Îae) (A fi) util. 14 a (Îae) (A fi) oportun.

venit¹ sn [At: COD. VOR². 71^v/9 / V: (înv) ~net, (îvp) ~ă sf / Pl: (14-22) ~uri, (îvr) ~e / E: veni] 1-2 Venire (1-2). 3 Venire (6). 4 (Îs) Bun ~ Formulă de salut prin care se exprimă mulțumirea în legătură cu sosirea cuiva. 5 (Înv; în religia creștină; îs) Întâiul ~ Întruparea Fiului lui Dumnezeu. 6 (Înv; în religia creștină; îas) Viața pe pământ (cu chip de om) a Fiului lui Dumnezeu. 7 (Înv; în religia creștină; șîs ~ul al doilea) Cea de a doua apariție a Fiului lui Dumnezeu, ca judecător suprem, la sfârșitul lumii. 8 (Înv; în religia creștină; și îas) Judecata de apoi. 9 (Înv; în religia creștină; și îas) Sfârșitul lumii. 10 (Înv) Venire (22). 11-12 (Pop) Venire (24-25). 13 (Îvr) Venire (31) la domnie. 14 (Uneori cu determinări care indică sursa, proveniența) Totalitate a mijloacelor bănești sau materiale rezultate (într-o perioadă de timp) din exploatarea unei proprietăți Vz rentă. 15 Mijloace materiale sau bănești care provin dintr-o anumită sursă Si: beneficiu (1), câștig (6), produs, profit², (reg) mirișug, (înv) product, spor, ghelir. 16 (Îs) ~ național Parte a produsului economiei naționale dintr-o perioadă de timp, care rămâne după scăderea cheltuielilor de producție. 17 Bunuri provenite din dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului concesionate. 19 Remunerație obținută în urma prestării unei activități, a practicării unei profesiuni Si: leafă, retribuție, salariu. 20 (Îvr) Sursă de venit. 21 (Imp) Fond (19). 22 (Nob) Pradă.

venit², -ă s.m., s.f., adj. 1 (Persoană) care s-a deplasat din alte locuri (și este considerată străină în locul în care a ajuns sau s-a stabilit). 2 (Persoană) care vine, care se prezintă undeva, la cineva. ◊ (subst.) Nou-venit = a) persoană sosită de curînd undeva, la cineva; b) persoană care s-a încadrat recent într-un curent de idei, într-o orientare artistică sau care ia prima dată contact cu ceva etc.; c) copil născut de curînd; nou-născut. ◊ Expr. (A fi) bine venit = a) (a fi) primit cu plăcere, (a fi) agreat; b) (a fi) util, avantajos, potrivit. • pl. -ți, -te. /v. veni.

venit¹ s. n. I (econ.) Ceea ce revine unei persoane sau unei instituții, întreprinderi, societăți comerciale etc. din prestarea unei activități, din investirea unei sume de bani, din exploatarea unei proprietăți (funciare, imobiliare etc.); cîștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale), reprezentînd suma veniturilor încasate de proprietarii factorilor de producție care participă direct sau indirect la procesul de producție. Venit global = totalitatea sumelor obținute de o persoană în cursul unui an fiscal. ♦ Ceea ce se obținea din dreptul de a exploata anumite servicii sau bunuri concesionate. II 1 Sosire a cuiva la un moment dat într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al deplasării). 2 Deplasare către cineva sau ceva; parcurgere a unui traseu pentru a ajunge la un anumit loc, la o așezare etc. 3 (pop.) Revenire într-un loc în care a mai fost; înapoiere. Nu-i vreme de venit. 4 (bis.; și Întîiul Venit) Întrupare a lui Dumnezeu în Iisus Hristos, Fiul Lui; viața pe pămînt a Fiului lui Dumnezeu. ♦ (și Venitul al Doilea) Cea de a doua venire a lui Iisus Hristos, ca judecător suprem, la sfîrșitul lumii. • pl. – uri. și (înv., pop.) venită s.f. /v. veni.

venit n. 1. fapta de a veni: bun venit! 2. ceea ce produce anual o moșie, un capital, un post, etc,

*venít n., pl. urĭ. 1. Acțiunea de a veni: a ura cuĭva bun venit (adică „să fie bine venit, să aĭbă bună venire”). 2. (după fr. revenu). Produs anual saŭ lunar al uneĭ moșiĭ, case, funcțiunĭ, sume de banĭ: un mare venit.

venită (venire) (înv., pop.) s. f., g.-d. art. venitei

venită² (venire) (pop.) s. f., g.-d. art. venitei

venită (venire) s. f.

venit² (venire) s. n.

venit³ (venire) s. n.

venit (venire) s. n.

VENITĂ s. v. sosire, venire, venit.

venită s. v. SOSIRE. VENIRE. VENIT.

VENIT s. I. 1. ajungere, sosire, sosit, venire. (După ~ul lui acasă.) 2. sosire, venire, (reg.) venită. (~ul iernii.) II. v. câștig.

VENIT s. 1. sosire, venire, (reg.) venită. (~ iernii.) 2. beneficiu, cîștig, profit, (prin Transilv.) mirișug, (înv.) ghelir, product, spor, (reg. fig.) mană. (~ net într-o afacere.)