toit, -ă, toiți, -te, adj. – (reg.) Certat (cu cineva): „Faceți bine și viniți, / Să nu umblăm și noi toiți” (Bilțiu, 1990: 72). – Din toi „a cearta” + suf. -it.

toit, -ă, adj. – Certat (cu cineva): „Faceți bine și viniți, / Să nu umblăm și noi toiți” (Bilțiu 1990: 72). – Din toi „ceartă” + -it.