tapă¹ sf [At: DR. III, 680 / Pl: ~pe / E: rtr tappa] (Reg) 1 Tăietură făcută în trunchiul² (1) copacului pentru a-i orienta direcția de cădere la tăiere Si: (reg) tăpătură. 2 Scobitură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele.

tapă² sf [At: BUL. FIL. V, 314 / Pl: ~pe / E: bg тана, ngr τάπα, tc tapa] 1 (Reg) Cep la butoi. 2 (Dob) Gaură rotundă sau dreptunghiulară făcută la butoaiele înfundate, pentru a introduce sau scoate vinul, murăturile etc. Si: vrană.

TAPĂ, tape, s. f. Scobitură sau tăietură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele. ♦ Tăietură care rămîne în trunchiul unui copac, cînd tăietorul lovește cu toporul, o dată pieziș și altă dată orizontal.

TAPĂ s.f. 1. (Mar.; tehn.) Capac cu care se acoperă o deschizătură, gura unui tun. 2. Tăietură făcută la baza arborilor pentru a le orienta direcția de cădere la tăiere. ♦ Scobitură la capătul elementelor de construcție din lemn, făcută pentru a le putea îmbina. [< fr. tape].

TAPĂ s. f. 1. (mar.; tehn.) capac cu care se acoperă o deschizătură, gura unui tun. 2. tăietură la baza arborilor pentru a le orienta direcția de cădere la tăiere. 3. scobitură la capătul elementelor de construcție din lemn, pentru a le putea îmbina. (< fr. tape)

tapă s. f., g.-d. art. tapei; pl. tape

tapă s. f., g.-d. art. tapei; pl. tape

tapă s. f., g.-d. art. tapei; pl. tape

TAPĂ s. v. canea, cep, vrană.

tapă s. v. CANEA. CEP. VRANĂ.