subrogare sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~gări / E: subroga] 1 Operație juridică prin care o persoană substituie pe alta în cadrul unui raport juridic, urmând ca drepturile și obligațiile celui substituit să revină subrogatului. 2 Operație juridică prin care unui bun i se transmit calitățile juridice ale bunului pe care îl înlocuiește în cadrul unui patrimoniu sau al altei universalități juridice Si: subrogație (2).

SUBROGARE, subrogări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a (se) subroga.

SUBROGARE s.f. Acțiunea de a (se) subroga și rezultatul ei; substituire; subrogație. [< subroga].

*subrogațiúne f. (lat. sub-rogatio. V. rugăcĭune). Jur. Substituțiune în dreptu altuĭa. – Și -áție și -áre.

!subrogare (desp. su-bro-) s. f., g.-d. art. subrogării; pl. subrogări

!subrogare (su-bro-/sub-ro-) s. f., g.-d. art. subrogării; pl. subrogări

subrogare s. f., g.-d. art. subrogării; pl. subrogări

SUBROGARE s. (JUR.) subrogație.

SUBROGARE s. (JUR.) subrogație.