2 definiții pentru subiecție
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
subiecție s. f., pl. subiecții
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
subiecție (lat. subiectio „presupunere” și „replică”), figura în care oratorul adresează adversarului o întrebare cuprinzând ceea ce el ar putea susține, urmată de răspunsul imediat pe care i-l dă (P): „Domus tibi deerat? at habebas; pecunia superabat? at egebas.” / „Nu aveai casă? ba aveai; aveai bani prea mulți? ba erai sărac.” / (Cicero; → Q., IX, 2, 15) Sin. apofasis sive aitiologia ( → L., & 772).
- sursa: DFS (1995)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Intrare: subiecție
subiecție substantiv feminin
substantiv feminin (F135) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |