strungar², ~ă [At: CREANGĂ, A. 15 / V: (reg) ~iu / Pl: ~i / E: strungă + -ar] 1 sm (Pop) Cioban care mână oile la strungă¹ pentru a fi mulse. 2 sm (Pex) Persoană care îndeplinește diverse munci la stână Si: (reg) strungaci (2), strungaș (2) Vz mânător, mânzar, mânzărar, mânzător. 3 a (Mar; d. oameni sau, rar, d. animale) Cu strungăreață Si: (reg) strungaci (3), strungariț, strungaș (3), strungăreț (2). 4 sn (Trs; îf strungariu) Potricală. 5 sn (Trs; Mol) Strungă¹ (1). 6 sn (Reg) Cocleț (la războiul de țesut). 7 sn (Trs; îf strungariu) Muierușcă.

STRUNGAR², strungari, s. m. Ciobănaș care mînă oile la strungă pentru a fi mulse. V. mînător. Și pentru alții sună strungarii din tulnic. LESNEA, I. 34. Abia despre ziuă s-a îndurat Vasile Bordeianu, strungarul nostru, de s-a dus în Humulești. CREANGĂ, A. 15.

STRUNGAR² ~i m. pop. Cioban care mână oile la strungă. /strungă + suf. ~ar

strungar m. cioban tânăr: care mână oile în strungă.

1) strungár m. (d. strungă). Băiat care mînă oile în strungă. V. scutar.

strungariu sn vz strungar²

strungar s. m., pl. strungari

strungar s. m., pl. strungari

strungar (muncitor la strung, cioban) s. m., pl. strungari

STRUNGAR s. (reg.) mânător. (~ la oi.)

STRUNGAR s. (reg.) mînător. (~ la oi.)

strungar, -ă, s.m. și n., adj. 1. (s.m.; pop.) cioban care mână oile la strungă, pentru a fi mulse; strungaci, strungaș, mânător, mânzar, mânzărar. 2. (s.n.; reg.; în forma: strungariu) preducea, potricală, perforator. 3. (s.m.; reg.) deschizătură îngustă prin care trec oile pe rând; strungă, portiță, strungăreață. 4. (s.n.; reg.) coclet (la războiul de țesut). 5. (reg.; în forma: strungariu) miuerușcă, femelă. 6. (adj.; reg.; despre oameni) cu strungăreață, strungaci, strungaș.