strecurare sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îvr) ~răc~ / Pl: ~rări / E: strecura] 1 Trecere a unui lichid, printr-o strecurătoare, printr-o pânză etc. pentru a-l limpezi, a-l curăța de impurități Vz filtrare. 2 Curgere a unui lichid printr-o crăpătură sau printr-un loc îngust Si: scurgere. 3 (Pex) Alunecare a unui lichid pe o suprafață verticală sau înclinată Si: prelingere. 4 Pătrundere (cu efort) printr-un loc îngust. 5 Deplasare, trecere discretă, fără zgomot Si: furișare (1), (fam) fofilare (1). 6 (Înv) Transportare (neobservată) a unor produse. 7 Introducere în vorbire sau în scriere, din loc în loc, a unor texte suplimentare Si: intercalare. 8 Pătrundere pe neobservate (cu intenții dușmănoase) a unor persoane străine în mijlocul unui grup omogen. 9 Trecere neobservată a unor greșeli într-un text Vz scăpare. 10 Pătrundere treptată (a unor colectivități) pe un teritoriu străin. 11 (Trs; ccr; îf străcurare) Capacul găurit al putineiului.

STRECURARE, strecurări, s. f. Acțiunea de a (se) strecura și rezultatul ei; strecurat. Era o liniște ca într-un ținut părăsit; nici strecurare de dihănii mărunte, nici zbor de paseri cîntărețe. SADOVEANU, A. L. 142.

străcurare sf vz strecurare

strecurare s. f., g.-d. art. strecurării; pl. strecurări

strecurare s. f., g.-d. art. strecurării; pl. strecurări

strecurare s. f., g.-d. art. strecurării; pl. strecurări

STRECURARE s. 1. scurgere. (~ unui lichid printr-o spărtură.) 2. v. furișare.

STRECURARE s. 1. scurgere. (~ unui lichid printr-o spărtură.) 2. fofilare, furișare. (~ lui din cameră.)