spurcare sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~cări / E: spurca] 1 (Îvp) Murdărire cu excremente sau cu urină Si: spurcat¹ (1). 2 (Fig) Pângărire. 3 (Pop) Evacuare a excrementelor și a urinei Si: spurcat¹ (3). 4 (Fig) Impuritate morală Si: spurcat¹ (9). 5 (Pop) Insultă. 6 (În practica creștină) Renunțare de a mai mânca de post Si: spurcat¹ (11). 7 (Pfm) Deprindere cu sau la ceva nepermis Si: (fam) dedulcire (1), nărăvire, (pop) spurcat¹ (12).

SPURCARE s. f. Acțiunea de a (se) spurca; murdărire, mînjire, fig. pîngărire, profanare.

spurcare (pop.) s. f., g.-d. art. spurcării

spurcare s. f., g.-d. art. spurcării

spurcare s. f., g.-d. art. spurcării; pl. spurcări

SPURCARE s. 1. v. pângărire. 2. v. profanare.

SPURCARE s. v. batjocorire, compromitere, dezonorare, necinstire, terfelire.

SPURCARE s. 1. pîngărire, profanare, (rar) prihană, (înv. și pop.) prihănire, (înv.) prihănie, (fig.) întinare, mînjire, murdărire, pătare, (înv. fig.) pricăjire, scîrnăvie. (~ memoriei cuiva.) 2. batjocorire, necinstire, pîngărire, profanare, sacrilegiu, violare, (înv. și pop.) prihănire. (~ unui loc considerat sfînt.)

spurcare s. v. BATJOCORIRE. COMPROMITERE. DEZONORARE. NECINSTIRE. TERFELIRE.