spin² sm [At: LTR² / Pl: ~i, (îvr) ~uri sn / E: eg spin] (Fiz) 1 Moment cinetic intrinsec al unei particule elementare. 2 (Îs) ~ nuclear Moment cinetic al nucleului atomic.

SPIN, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina sau pe ramurile unor plante; ghimpe. De teama unui spin, Lăsăm să moară roza pe tulpină. CERNA, P. 125. De multe ori iese o fericire din mijlocul necazurilor, precum iese roza din mijlocul spinilor. BOLLIAC, O. 262. Porumbel cu porumbele, Negrișoare, mititele, Cază-ți porumbelele, Uște-ți-se frunzele, Să rămînă numai spinu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59. ◊ (Poetic) Pe frunțile lor purtau coroane făcute din fire de raze și din spini auriți și lungi. EMINESCU, N. 25. ◊ Fig. [Mitrea] moștenise spinii ei. SADOVEANU, M. C. 7. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) (niște) spini = a fi neliniștit, a nu mai avea răbdare; a sta ca pe ghimpi. Părea însă grozav de nerăbdătoare și stătea ca pe niște spini. REBREANU, I. 119. Moartea întreabă ce mai porunciți? Și nu vă supărați, dar tare-i supărată și avană, drept să vă spun; șede ca pe spini și vrea numaidecît să-i dați răspuns. CREANGĂ, P. 315. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (în inima sau în coasta) cuiva = a incomoda pe cineva prin prezența sa, a nu fi pe placul cuiva. 2. Plantă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă și frunze cu ieșituri spinoase, cu flori roșii, galbene sau albe; crește prin locuri necultivate și prin pășuni etc. (Carduus acanthoides); scai. Printre spinii cîmpului, Gîngu mergea alături cu cîinele. C. PETRESCU, S. 36. Spinii ne zgîrîiau; îi prindeau și-i sfîșiau rochia. IBRĂILEANU, A. 161. Tu ești, Mircea? – Da-mpărate! – Am venit să mi te-nchini, Să nu schimb a ta coroană Într-o ramură de spini. EMINESCU, O. I 146. Așa-i, doamne-ntre străini, Ca mlădița între spini; Suflă vîntul ș-o clătește, De toți spinii mi-o lovește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. ◊ Compus: spin-muscălesc = cătină. 3. Porumbar¹. II. Tijă metalică mică, de formă cilindrică sau conică, folosită pentru a asigura îmbinarea a două piese metalice; știft. III. Momentul cinetic al unei particule elementare de materie. – Pl. și: (I, n.) spinuri (ALECSANDRI, P. III 246). – Variantă: (rar) spine (BUDAI-DELEANU, Ț. 89) s. m.

SPIN s.m. (Fiz.) Impuls propriu de învîrtire al particulelor elementare și al cuantelor. [< engl., fr. spin, cf. engl. spinning moment – moment de rotire < spin – a roti].

SPIN¹ s. m. (fiz.) impuls propriu de învârtire al particulelor elementare și al cuantelor. (< engl., fr. spin)

spin s. m. (fiz.) ◊ „Particule al căror spin se măsoară cu numere întregi, 0, 1, 2 [...] se numesc «bozoni» și au proprietatea că pot să se suprapună oricâte în aceeași stare.” Cont. 12 I 79 p. 5. ◊ „Spin (momentul cinetic intern) [...] Particulele având valori fracționare ale spinului (numite fermioni) se distribuie astfel încât să nu existe două într-o aceeași stare energetică, pe când particulele cu spinul întreg (numite bozoni) pot exista oricâte în aceeași stare.” Cont. 27 IV 79 p. 7; v. și spion (1965), supergravitațional, superparticulă (din engl., fr. spin; LTR, DF; DEX, DN3)

spin s. m., pl. spini

spin s. m., pl. spini

spin (bot., tehn., fiz.) s. m., pl. spini

spin

spin, -ni.

SPIN² (< engl. „a roti”) s. .m. (FIZ.) Moment cinetic intrinsec al unei particule elementare. ◊ S. nuclear = moment cinetic al nucleului atomic. S. izotopic (sau izobaric) = mărime cu ajutorul căreia două sau trei particule elementare (capabile de interacții tari) pot fi caracterizate ca stări cuantice diferite ale aceleași particule (ex. protonul și neutronul ca stări diferite ale nucleonului).

a ședea ca pe ace / ca pe coji de ouă / ca pe spini expr. a fi neliniștit / nerăbdător.