SPERIAT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) speria; sperietură (1). ◊ Loc. adv. A băga (pe cineva) în sperieți (sau în toți sperieții) = a speria, a înspăimânta (pe cineva). 2. (În superstiții) Sperietură (2). [Pl.: (m., în loc. vb.) sperieți] – V. speria.

speriat¹ sn [At: PSALT. 119 / V: (îrg) spăr~ / Pl: (rar) ~e, (înv) ~eți sm / E: speria] 1 Apariția stării de frică Si: sperietură (1), (îrg) sperieciune (1), (înv) speriere (1). 2 Spaimă (1) bruscă din cauza unei mișcări bruște, a unui zgomot neașteptat etc. Si: sperietură (2), (îrg) sperieciune (2), (înv) speriere (2). 3 Neliniște. 4 (Îlv) A (se) umple de ~ (ori de ~eți) A (se) îngrozi. 5 (Îe) A băga (sau a vârî pe cineva) în ~eți (sau în toți ~eții ori în ~e) A speria (1) rău (pe cineva). 6 (În superstii; îs) De ~ Frică bolnăvicioasă Si: (pop) spaimă (14), sperietură (7), (reg) înspăimântătură, spăimântătură (2), spăimat¹. 7 (Pop) Nevroză.

SPERIAT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) speria; sperietură (1). ◊ Loc. adv. A băga (pe cineva) în sperieți (sau în toți sperieții) = a speria, a înspăimânta (pe cineva). 2. (În superstiții) Sperietură (2). [Pr.: -ri-at. – Pl.: (m., în loc. vb.) sperieți] – V. speria.

SPERIAT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) speria. 2. (În superstiții) Boală provenită din spaimă; sperietură. (Cu pronunțare regională) De-abia i-a mai trece băietului istuia de spăriet. CREANGĂ, P. 33.

SPERIAT ~eți m. 1) v. A SPERIA și A SE SPERIA. ◊ A băga pe cineva în ~eți (sau în toți ~eții) a speria pe cineva tare; a înspăimânta. De ~ a) care sperie, uimește; b) ieșit din comun; extraordinar. 2) pop. Boală provocată de spaimă. [Sil. -ri-at] /v. a (se) speria

spăriat¹ sn vz speriat¹

spăriet¹ sn vz speriat¹

SPERIEȚI s. m. pl. (Numai în expr.) A băga (pe cineva) în sperieți (sau în toți sperieții) = a speria (pe cineva), a face să se înspăimînte. Pe copii îi bagă-n sperieți. PAS, L. I 18.

speriat (desp. -ri-at) s. n.

speriat (-ri-at) s. n.

speriat s. n. (sil. -ri-at)

sperieți (desp. -ri-eți) s. m. pl. (în: a băga în ~/în toți ~i)

sperieți (în expr.) (-ri-eți) s. m. pl.

sperieți (în expr.) s. m. pl. (sil. -ri-eți)

SPERIAT s. frică, sperietură, (înv. și reg.) sperieciune. (A tras un ~!)

SPERIAT s. frică, sperietură, (înv. și reg.) sperieciune. (A tras un ~!)

sperieți s.m. pl. (pop.) spaime; (în loc. vb.) a băga în sperieți = a înspăimânta.

a băga în răcori / în sperieți expr. v. a băga în boală (1.)

a vârî (pe cineva) în boală / în draci / în groapă / în sperieți expr. 1. a speria tare; a îngrozi, a înfricoșa, a înspăimânta. 2. a enerva, a înfuria.

SPERIÉȚII formă flexionară în locuțiune adverbială. Vezi SPERIAT¹ (1).... ◊ Loc. adv. A băga (pe cineva) în sperieți (sau în toți sperieții) = a speria a înspăimânta (pe cineva). [DEX ’98]