SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave.

slav, ~ă [At: GENILIE, G. 181/2 / Pl: ~i, ~e / E: fr slave] 1 smp Comunitate de triburi indo-europene care, în mileniul al 2-lea a. Ch., populau teritoriul dintre Nipru, Carpați, Oder și Marea Baltică și care, mai târziu, s-au răspândit pe un vast teritoriu, îndeosebi în răsăritul, sud-estul și centrul Europei, dând naștere mai multor populații, popoare și națiuni Si: (rar) slavon (1), (înv) slovean (1), sloven (10). 2 smp Popor care descinde din slavi (1) Si: (rar) slavon (2), (înv) slovean (2), sloven (11). 3-4 smf (Lsg) Persoană care provine din slavi (1-2) Si: (rar) slavon (3-4), (înv) slovean (3-4) Vz șcheau. 5 a Care aparține slavilor (1-2) Si: (rar) slavon (5), (înv) slavic (1), slavonesc (1), slavonicesc (1), slovean (5), sloven (12), slovenesc (1). 6 a Privitor la slavi (1-2) Si: (rar) slavon (6), (înv) slavic (2), slavonesc (2), slavonicesc (2), slovean (6), sloven (13), slovenesc (2). 7 a Care provine de la slavi (1-2) Si: (rar) slavon (7), (înv) slavic (3), slavonesc (3), slavonicesc (3), slovean (7), sloven (14), slovenesc (3). 8 a Care este specific slavilor (1-2) Si: (rar) slavon (8), (înv) slavic (4), slavonesc (4), slavonicesc (4), slovean (8), sloven (15), slovenesc (4). 9 sf Fiecare dintre limbile vorbite astăzi la popoarele slave (6) în centrul și răsăritul Europei. 10 a (Lpl; îs) Limbi ~ve Familie de limbi de origine indo-europeană, vorbite de slavi (2) în centrul și în răsăritul Europei. 11-12 sf, a (Îs) ~a comună, limba ~ă comună Limba vorbită de slavi (1) înainte de a se despărți în limbi și dialecte. 13-14 sf, a (Îs) Vechea ~ă, ~a veche, (imp) ~ă veche bisericească, limba (veche) ~ă Limba slavilor (2) din estul Peninsulei Balcanice, constituită ca limbă literară în a doua jumătate a secolului al IX-lea Si: (asr) limba slavică, paleoslavă, (nob) limbă veche slovenică. 15 sf (Prc; îs) ~ă veche bisericească Limba textelor religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). 16-17 a Care aparține slavei comune (11) sau vechii slave (13) Vz paleoslav. 18-19 a Privitor la slava comună (11) sau la vechea slavă (13) Vz paleoslav. 20-21 a Care provine din slava comună (11) sau din vechea slavă (13) Vz paleoslav. 22-23 a Care este specific slavei comun (11) sau vechii slave (13) Vz paleoslav. 24 a Care este scris în vechea slavă (13) Vz paleoslav. 25 a (Rar; îs) Alfabet ~ Alfabet chirilic. 26 a (Rar; îs) Literă ~ă Literă chirilică. 27 sn Cuvânt din vechea slavă (13).

SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Rusiei, Ucrainei, Bielorusiei, Poloniei, Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Serbiei etc. sau care este originară de acolo; slavon (1); (la m. pl.) popor care locuiește în aceste state. 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave.

SLAV², -Ă, slavi, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a republicilor sovietice rusă, ucraineană, bielorusă și a Poloniei, Bulgariei, Cehoslovaciei și Iugoslaviei.

SLAV, -Ă adj., s. m. f. (individ) care aparține unei comunități de triburi din marea familie a popoarelor de limbă indo-europeană, grupul satem. ♦ limbi ~e = ansamblu de limbi indo-europene, vorbite de slavi, în Europa de est și centrală. ◊ (s. f.) slavă veche = limba slavilor din estul Pen. Balcanice. (< fr. slave)

SLAV¹ ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din marele grup de popoare înrudite din Europa, divizat în trei ramuri: de est (rușii, ucrainenii, bielorușii), de vest (polonezii, cehii, slovacii etc.) și de sud (bulgarii, sârbii, croații, slovenii etc.). /<fr. Slave

slav a. și m. se zice de una din marile rasse europene ce coprinde pe Ruși, Poloni, Cehi, Sârbi și Bulgari.

*slav, -ă s. (V. șcheaŭ). Persoană din familia Slavilor. Adj. De Slav, al Slavilor: limba slavă. – Slaviĭ îs un popor aric de vre-o 100,100,000 și se întind de la hotarele Italiiĭ pînă la Uralĭ și se revarsă și pe o mare parte a Siberiiĭ și Tatariiĭ. Ei se împart în treĭ grupe: Slaviĭ occidentalĭ (Polonĭ, Cehĭ, Slovacĭ, Venzĭ saŭ Lusacienĭ, care-s catolicĭ), Slaviĭ orientalĭ saŭ Rușiĭ (Moscovițĭ saŭ Rușĭ Marĭ, Rutenĭ saŭ Rușĭ Micĭ și Rușĭ Albĭ, care-s ortodocșĭ). Slaviĭ meridionalĭ (Bulgarĭ, Sîrbĭ și Muntenegrenĭ, care-s ortodocșĭ, și Croațĭ și Slovenĭ, care-s catolicĭ). Româniĭ ĭ-au numit „Slovenĭ”, nume pe care l-au dat Slavilor meridionalĭ care, în sec. VI, au ocupat Țara Românească și Moldova (cu Basarabia și Bucovina). V. Șcheaŭ.

Slavi m. pl. 1. popor indo-european care numără, vr’o 160 mil. suflete și e împărțit în: Slavi occidentali (Venzi, Cehi, Slovaci, Poloni, Ruteni); Slavi orientali (Ruși), Slavi meridionali (Sloveni, Croați, Sârbi si Bulgari); 2. în special ramura Slavilor meridionali cari în sec. VI au ocupat Muntenia, Moldova și Basarabia: [Din germ. SKLAVE = SLAVE, termen aplicat mai întâi captivilor slavi reduși în servitute de Oton cel Mare], V. Șchiai. În urma răsboiului mondial (1919), cele mai multe popoare slave, înainte sub stăpânirea Austriei si a Rusiei, au devenit republici independente (Ceco-Slovachia și Polonia) sau și-au îndoit teritoriul regatului (Iugo-Slavia).

slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slavă, pl. slave

slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slavă, pl. slave

slav s. m., adj. m., pl. slavi; f. sg. slavă, g.-d. art. slavei, pl. slave

SLAV s., adj. 1. s. slavon, (înv.) șcheau. (Vechii ~.) 2. adj. slavon, slavonesc, (livr.) slavic. (Populații ~.)

SLAV s., adj. 1. s. slavon, (înv.) șcheau. (Vechii ~.) 2. adj. slavon, slavonesc, (livr.) slavic. (Populații ~.)