SCURTEICUȚĂ, scurteicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui scurteică. – Scurteică + suf. -uță.

scurteicuță sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~țe / E: scurteică + -uță] 1-2 (Șhp) Scurteică (mică). 3 (Reg) Haină (de interior) croită până la genunchi, confecționată din pânză sau din stofă subțire, căptușită (sau, rar, vătuită) și purtată de femei la țară.

SCURTEICUȚĂ, scurteicuțe, s. f. Diminutiv al lui scurteică. – Scurteică + suf. -uță.

SCURTEICUȚĂ, scurteicuțe, s. f. Diminutiv al lui scurteică; scurteică mică. La sîn își ghemuise copilul îmbrăcat cu niște zdrențe de pantaloni, c-o scurteicuță blănită. DELAVRANCEA, S. 184.

scurteicuță f. mintean femeiesc din stofă subțire căptușit cu americă: scurteicuța se numește în Munt. bonjur, camizol, capoțel, ciupag și zoavă, iar în Mold. polcă sau polcuță (v. aceste vorbe).

scurteicuță (rar) s. f., g.-d. art. scurteicuței; pl. scurteicuțe

scurteicuță (reg.) s. f., g.-d. art. scurteicuței; pl. scurteicuțe

scurteicuță s. f., g.-d. art. scurteicuței; pl. scurteicuțe

SCURTEICUȚĂ s. (reg.) camizol, capoțel, ciupag, polcuță. (Purta o ~.)

SCURTEICUȚĂ s. (reg.) camizol, capoțel, ciupag, polcuță. (Purta o ~.)