RÖNTGEN, (1) röntgeni, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau γ. ◊ (Adjectival) Raze rontgen. 2. S. n. Aparat cu care se produc raze X. [Pr.: röntghen. – Var.: roentgen s. m.] – Din germ. Röntgen [strahlen]. corectat(ă)

RÖNTGEN¹/ROENTGEN /RÖ́NT-GHEN/ I. s. m. unitate de măsură a dozelor de radiație X, cantitatea de radiații care, în condiții fizice normale, produce, prin ionizarea unui cm³ de aer, o sarcină electrică de un franklin. II. s. n. aparat cu care se produc raze X. (< fr. röntgen)

roentghen [At: GRAUR, N. P. 152 / P: röntghen / S și: rentghen / Pl: ~i sm / E: np Roentgen] 1 sm Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau Y. 2 sn Aparat cu care se produc raze X.

ROENTGEN s.m. Unitate electrostatică de radiație. // s.n. Aparat cu care se produc raze X. [Pron. rönt-ghen, scris și röntgen. / < fr. röntgen, cf. W. C. Röntgen – fizician german].

ROENTGEN [pr.: röntghen] ~i m. fiz. Unitate de măsură pentru radiații. ◊ Aparat ~ aparat folosit în medicină pentru efectuarea roentgenoscopiei. [Var. röntgen] /<germ. Röntgen

röntgen¹ (germ.) (aparat) [gen pron. rom. g’en] (desp. rönt-) s. n.

Röntgen (fizician german) [gen pron. găn] s. propriu

!röntgen² (aparat) (germ.) [ge pron. ghe] (rönt-) s. n.

röntgen/roentgen (aparat) s. n. [pron. germ. rönt-ghen]