rânc [At: DR. III, 768 / V: ~ng, ~ngi / Pl: ~nci / E: ns cf râncaci] 1-2 sm, a (Reg) (Animal) râncaci (1). 3 sm (Dep) Om fără copii Si: steril, sterp.

râng sm vz rânc¹

rângi¹ sm vz rânc¹

rîncácĭ și (Ban. Olt.) rînc adj. m. (lat. remicosus, ernios. D. rom. vine rut. ryngać, id.). Răŭ castrat, castrat pe jumătate: cal, boŭ rîncacĭ. – Și rîncăŭ (Mold.) și rîncáș: un rîncaș nebleznic strica liniștea cireziĭ (ziaru Epoca, 5, 97). V. scopit.

rânc, rânci, s.m. (reg.) (animal) râncaci; (deprec.) om fără copii, steril.