RUPTĂ s. f. (Mold.) (În evul mediu, în Țările Române) Sumă de bani depusă anual de contribuabili în visteria statului. Scos-au Nicolae-Vodă rupta pe toată țara și pe mazili. NCL II, 299. Și scoasă și ruptă pe țară, de-i aședza pre oameni pre putință. NECULCE; cf. N. COSTIN. Etimologie: rupe. Cf. adău, ajutorință, răsură², ruptoare, s a t a r a.

ruptă f. impozit fix: ruptele vistieriei.

RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în Evul Mediu, în Țările Române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

rupt, -ă adj. (d. rup 2). Sfîșiat, făcut bucățĭ: o cămașă ruptă. Frînt: un picĭor rupt. Desprins cu violență: un picĭor rupt. Căzut: un pod rupt. Ros, uzat: ghete rupte. Fig. Anulat: contract rupt. Rupt (în coș [coșu peptuluĭ]) de foame, foarte flămînd. Rupt de osteneală, foarte ostenit. Rupt din soare, foarte frumos: o fată ruptă din soare. Bucățică ruptă, foarte asemenea: acest copil e bucățica ruptă tată-su. S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a rupe des. Închidere, disolvare, spargere: după ruptul seimuluĭ Leșilor (Cost.). Preț p. o bucată de moșie luată (ruptă) în arendă, preț în general. Nicĭ în ruptu capuluĭ, cu nicĭ un preț, categoric nu. (Totușĭ există și loc. a-țĭ rupe capu, a te duce draculuĭ, a muri, și decĭ nicĭ în ruptu capuluĭ s’ar putea explica și pin „nicĭ chear dac’aș muri”). Cu ruptu (sud și vest), cu hurta, cu toptanu. S. f., pl. e. Bir fix pe care negustoriĭ străinĭ de acelașĭ fel îl plăteaŭ vistieriiĭ (Ĭorga, Negoț, 128): ruptele vistieriiĭ. Ruptoare, învoĭală în care cîștigu saŭ perderea îl privește pe cel ce primește baniĭ: cu rupta (în Trans. cu ruptu).

ruptă s. f., g.-d. art. ruptei; pl. rupte

ruptă s. f., g.-d. art. ruptei; pl. rupte

ruptă s. f., g.-d. art. ruptei; pl. rupte

RUPTĂ s. (IST.) (înv.) ruptoare. (~ stabilită între contribuabili și vistierie.)

RUPTĂ s. (IST.) (înv.) ruptoare. (~ stabilită între contribuabili și vistierie.)

RUPTĂ s. f. v. rupt (II.); ♦ Impozit care consta dintr-o sumă fixă, cu caracter individual și plătibilă în patru rate anuale, care s-a introdus pentru prima dată în Moldova, la începutul secolului al XIX-lea. (din rupe)