REINCARNARE, reincarnări, s. f. Faptul de a (se) reincarna; reincarnație. [Var.: reîncarnare s. f.] – V. reincarna.

reincarnare sf [At: DM / V: reîn~ / Pl: ~nări / E: reincarna] Concepție mistică potrivit căreia sufletul, după moarte, trece în alt corp (de om sau de animal).

REINCARNARE, reincarnări, s. f. Faptul de a (se) reincarna; reincarnație. [Pr.: re-in-. – Var.: reîncarnare s. f.] – V. reincarna.

REINCARNARE, reincarnări, s. f. Acțiunea de a (se) reincarna și rezultatul ei; concepție mistică potrivit căreia sufletul, după moarte, trece în alte ființe. V. metempsihoză. Variantă: reîncarnare s. f.

REINCARNARE s.f. Acțiunea de a (se) reincarna și rezultatul ei; reincarnație. ♦ Concepție mistică potrivit căreia sufletul, după moarte, trece în alt trup. V. metempsihoză. [Pron. re-in-, var. reîncarnare s.f. / < reincarna].

reîncarnare sf vz reincarnare

REÎNCARNARE s.f. v. reincarnare.

!reincarnare/reîncarnare s. f., g.-d. art. reincarnării/reîncarnării; pl. reincarnări/reîncarnări

reincarnare s. f., pl. reincarnări

!reîncarnare s. f., g.-d. art. reîncarnării; pl. reîncarnări

reîncarnare v. reincarnare

REINCARNARE s. reincarnație. (Credința în ~.)

REINCARNARE s. reincarnație. (Credința în ~.)