REDUCTOR, -OARE, reductori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Aparat sau mecanism) care reduce sau micșorează o viteză, o presiune etc. 2. Adj., s. m. (Substanță) care reduce un oxid. – Din fr. réducteur.

reductor, ~oare [At: MARIN, PR. I, 148/5 / V: -căt~ / Pl: ~i, ~oare / E: fr réducteur, reducător după reduce] 1-2 sm, a (Chm) (Substanță) care reduce (11) un oxid. 3-4 sn, a (Teh) (Aparat sau mecanism) care micșorează o viteză, o presiune etc.

REDUCTOR, -OARE, reductori, -oare, adj. 1. (Despre aparate sau mecanisme; și substantivat, n.) Care reduce sau micșorează o viteză, o presiune etc. 2. (Despre substanțe chimice; și substantivat, m.) Care reduce un oxid. – Din fr. réducteur.

REDUCTOR, -OARE adj. Care reduce. // s.n. 1. Aparat sau dispozitiv folosit pentru a reduce o viteză, o presiune etc. 2. (Chim.) Material cu afinitate mare pentru oxigen, folosit pentru reducerea substanțelor oxidante; reductant, reducător. [Cf. fr. réducteur].

REDUCTOR, -OARE I. adj. care reduce. II. s. n. aparat, mecanism care reduce o mărime (presiune, turație etc.) proprie unui sistem tehnic. III. s. m. (chim.) substanță care în prezența altei substanțe cedează electroni, oxidându-se. (< fr. réducteur)

reductor¹ adj. m., pl. reductori; f. sg. și pl. reductoare

reductor² (mecanism) s. n., pl. reductoare

reductor³ (substanță) s. m., pl. reductori

reductor² (substanță) s. m., pl. reductori

reductor (chim.) s. m., pl. reductori

REDUCTOR s. (CHIM.) reducător.

REDUCTOR s. (CHIM.) reducător.