opțiuni
  • info

11 definiții pentru punctator

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PUNCTATOR, punctatoare, s. n. Unealtă de oțel cu vârf conic ascuțit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforații ulterioare. – Puncta + suf. -tor.

PUNCTATOR, punctatoare, s. n. Unealtă de oțel cu vârf conic ascuțit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforații ulterioare. – Puncta + suf. -tor.

punctator sn [At: LTR2 / Pl: ~oare / E: puncta + -tor] Unealtă de oțel cu vârf conic, cu ajutorul căreia se trasează, prin lovire cu ciocanul, pe diverse piese metalice, reperele unor perforații Si: (rar) punctar.

PUNCTATOR, punctatoare, s. n. Unealtă de oțel cilindrică, cu vîrf conic, cu care se punctează piesele prin lovire cu ciocanul, în vederea trasării lor.

PUNCTATOR s.n. Unealtă de oțel cilindrică, terminată cu un vîrf ascuțit, cu ajutorul căreia se marchează piesele; chernăr. [< puncta + -tor].

PUNCTATOR s. n. unealtă de oțel cu vârf conic, cu ajutorul căreia se marchează piesele; chernăr. (< puncta + -tor)

PUNCTATOR ~oare n. Unealtă de oțel cu vârf ascuțit, folosită la executarea pe suprafața unei piese a unor semne asemănătoare cu punctul (în scopul unor perforații ulterioare). /a puncta + suf. ~tor

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

punctator (desp. punc-ta-) s. n., pl. punctatoare

punctator (punc-ta-) s. n., pl. punctatoare

punctator s. n. (sil. punc-), pl. punctatoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PUNCTATOR s. (TEHN.) chernăr, (rar) punctar.

PUNCTATOR s. (TEHN.) chernăr, (rar) punctar.

Intrare: punctator
punctator substantiv neutru
  • silabație: punc-ta-tor info
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • punctator
  • punctatorul
  • punctatoru‑
plural
  • punctatoare
  • punctatoarele
genitiv-dativ singular
  • punctator
  • punctatorului
plural
  • punctatoare
  • punctatoarelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

punctator, punctatoaresubstantiv neutru

  • 1. Unealtă de oțel cu vârf conic ascuțit, cu ajutorul căreia se trasează (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforații ulterioare. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: chernăr punctar
etimologie:
  • Puncta + sufix -tor. DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.