9 definiții pentru puf (bot.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

puf2 [At: NEGRUZZI, S. II, 37 / V: (îvr) puh sn / Pl: ~uri, (14, 16) ~i / E: slv *поухъ cf bg пух] 1 sn (Csc) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi și care servesc la umplerea pernelor, a plăpumilor etc. 2 sn (Pfm; îe) A crește (sau a trăi, a ține etc.) în (sau pe) ~ (sau, rar ~uri) sau în perini de ~ A crește, a trăi etc. în confort, neducând lipsă de nimic. 3 sn (Pan; csc) Fulg de zăpadă. 4 sn (Csc) Păr1 mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 5 sn (Csc) Peri1 foarte fini și moi care le cresc, la pubertate, băieților pe obraz. 6 sn (Csc) Peri1 mici și fini care acoperă unele plante ori unele părți ale lor sau cu care sunt prevăzute unele semințe ca să poată pluti în aer. 7 sn (Îs) ~ de piersică sau ~ul piersicii Păr1 fin și moale care le crește oamenilor pe obraz și pe ceafă. 8 a (Lsg; îc) Bumbac-~ Bumbac brut obținut la cules. 9 sn Obiect de toaletă făcut din puf2 (1) sau alt material pufos (2), care servește la pudrat. 10 sn (Reg) Pilotă (1). 11 sn (Reg) Făină de cea mai bună calitate. 12 sn Ou bătut pus în supe sau în ciorbe după ce acestea s-au fiert și care, coagulându-se, stă la suprafață sub formă de ghemotoace neregulate Si: zdrențe. 13 sn (Reg) Joc de copii care constă într-o întrecere a forței dintre arătătorul unui copil și cel al altui copil. 14 sm (Bot; reg) Gogoașă (Globaria gigantea). 15 sn (Bot; reg; îc) ~-vegetal Bumbăcariță (3) (Eriophorum scheuzeri). 16 sm (Olt; lpl) Gogoși ale viermilor de mătase.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

puf2 (gogoașă de mătase; plantă) s. m., pl. pufi

puf2 (plantă, gogoașă de mătase) s. m., pl. pufi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PUF s. 1. (ANAT.) (rar) scamă, (Transilv.) pihă. (~ de pasăre.) 2. (BOT.) (rar) scamă. (~ de păpădie.)

PUF s. v. fulg, gogoașă, lamură, păpălău.

puf s. v. FULG. GOGOAȘĂ. LAMURĂ. PĂPĂLĂU.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

puf (pufi), s. m.1. Pene mici și moi. – 2. Perișor. – 3. Obiect care servește la pudrat. – Mr. puh. Sl. puchŭ (Cihac, II, 298), cf. bg., slov. puh. Se confundă cu rădăcina expresivă a lui puf, interj.Der. pufos, adj. (moale, afînat); pufărie, s. f. (saltea de puf); pufuliță, s. f. (plantă, Epilobium hirsutum); împufat, adj. (afînat).

Intrare: puf (bot.)
puf2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • puf
  • puful
  • pufu‑
plural
  • pufi
  • pufii
genitiv-dativ singular
  • puf
  • pufului
plural
  • pufi
  • pufilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

puf, pufisubstantiv masculin

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.