prevaricațiune sf [At: (a. 1830) IORGA, S. D. XXI, 270 / V: prevaricație, (reg) prăvălicație / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr prévarication] 1 Abatere de la îndatoririle de serviciu Si: (liv) prevaricare (1). 2 Abuz comis de un angajat în exercițiul funcțiunii Si: (liv) prevaricare (2). 3 Trădare a unei cauze sau a unor interese pe care cineva ar trebui să le apere Si: (liv) prevaricare (3). 4 (Reg, îf prăvălicație) Amendă aplicată cuiva pentru un furt de lemne.

PREVARICAȚIUNE, prevaricațiuni, s. f. (Învechit) Abatere de la îndatoririle de serviciu, abuz comis de un funcționar în exercițiul funcției sale. Clucerul Alecu făcuse mîncătorii, abuzuri sau prevaricațiuni, cum se zice astăzi,. GHICA, S. 3. – Variantă: prevaricație s. f.

PREVARICAȚIUNE s.f. (Rar) 1. Călcarea îndatoririlor de serviciu, abuz comis de un funcționar în exercițiul funcțiunii. 2. Trădarea unei cauze. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. prévarication, lat. praevaricatio].

PREVARICAȚIUNE s. f. abatere de la îndatoririle de serviciu, abuz comis de un funcționar în exercițiul funcțiunii. ◊ trădare a unei cauze, a unor interese care ar trebui apărate. (< fr. prévarication, lat. praevaricatio)

PREVARICAȚIUNE ~i f. Eschivare gravă de la îndeplinirea obligațiilor de serviciu. [Sil. -ți-u-] /<fr. prévarication, lat. praevaricatio, ~onis

prevaricați(un)e f. călcarea datoriilor unei funcțiuni.

*prevaricațiúne f. (lat. praevaricatio, -ónis). Acțiunea celuĭ prevaricator. – Și -áție.

prăvălicație sf vz prevaricațiune^[1] corectat(ă)

prevaricație sf vz prevaricațiune

PREVARICAȚIE s. f. v. prevaricațiune.

prevaricațiune (livr.) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. prevaricațiunii; pl. prevaricațiuni

prevaricațiune (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. prevaricațiunii; pl. prevaricațiuni

prevaricațiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. prevaricațiunii; pl. prevaricațiuni

PREVARICAȚIUNE s. (livr.) prevaricare.

PREVARICAȚIUNE s. (livr.) prevaricare.