PREFIRARE s. f. Acțiunea de a (se) prefira și rezultatul ei. – V. prefira.

prefirare sf [At: TOMICI, C. A. 72 / 20 / Pl: ~rări / E: prefira] 1 (Înv) Trecere printre degete. 2 (Înv) Trecere prin mână unul câte unul a unor obiecte. 3 (Înv) Examinare rând pe rând cu atenție. 4 (Olt) Selecționare trecând prin mână. 5 (Înv) Deplasare. 6 (Înv) Așezare în rând, unul după altul. 7 (Reg) Împrăștiere în diferite direcții, locuri etc. 8 (Înv) Derulare prin fața ochilor sau prin memorie. 9 Mișcare încetul cu încetul, facându-și loc. 10 (Înv; pex) Furișare. 11 (Îvr) Plimbare a oamenilor pentru a se recrea, pentru a lua aer.

PREFIRARE, prefirări, s. f. Acțiunea de a (se) prefira și rezultatul ei. – V. prefira.

prefirare s. f., g.-d. art. prefirării

prefirare s. f., g.-d. art. prefirării

prefirare s. f., g.-d. art. prefirării; pl. prefirări

PREFIRARE s. 1. v. împrăștiere. 2. v. perindare.

PREFIRARE s. 1. împrăștiere, presărare, presărat, răsfirare, răspîndire, risipire. (~ nisipului pe alee.) 2. defilare, perindare, succedare, (fig.) derulare. (~ copacilor prin fața ochilor.)