PREDETERMINARE, predeterminări, s. f. Idee potrivit căreia un eveniment este determinat și fixat dinainte în cauzele și consecințele sale. ◊ Predeterminare divină = act prin care Dumnezeu a determinat de la început destinul omului.

PREDETERMINARE s.f. Acțiunea de a predetermina; predeterminație. [< predetermina].

*predeterminațiúne f. (d. predetermin). Acțiunea de a determina din ainte. – Și -áție și -áre.

predeterminare s. f., g.-d. art. predeterminării; pl. predeterminări

*predeterminare s. f., g.-d. art. predeterminării; pl. predeterminări

predeterminare s. f., g.-d. art. predeterminării

predeterminare Termenul are în muzică foarte multe accepții referindu-se la actul componistic și având implicații directe în stilistică. Privită abstract, p. se extinde la toate nivelele muzicale, de la microstura sonoră până la macrostructură (v. structură), fiind și un instrument de analiză a stilurilor* componistice. Condiția abstractă presupune determinarea unui fenomen sonor (înțeles în sens larg), precedat de cauze sau rațiuni imediat anterioare acelui fenomen. Practica a dovedit că această determinare, imediat anterioară, ține de organizarea și legile sistemului în care se încadrează muzica, bunăoară de legile care guvernează structurile în afara timpului, de actul ales (în muzica aleatorică*), sau de latura intuitivă (în unele muzici improvizatorice*, care ignoră chiar și actul ales). Acest lucru s-ar traduce în practică prin multitudinea situațiilor în care se determină fenomenele muzicale (și care diferă de la compozitor la compozitor). Un exemplu comun l-ar constitui legile și traseele armonice în armonia (III, 2) tonală (astfel determinarea treptei* a VI-a în legătură cu celelalte trepte care o premerg în toate situațiile dintr-o lucrare sau din întreaga creație a unui compozitor). Deși legile sunt restrictive, prezintă multiple situații concrete definind unele stiluri și chiar personalități muzicale. Tocmai p. legăturilor armonice poate descrie caracteristica unui stil sau preocuparea pentru un anume aspect armonic propriu muzicii unui compozitor, fiind totodată și un instrument de comparație foarte util în stilistică. Exemplele pot fi extinse la multe alte nivele muzicale, cum ar fi predeterminarea formei în funcție de limitele naturii unor obiecte sonore* (deci de posibilitățile lor) ceea ce constituie și corespondența dintre micro și macrostructură, sau predeterminarea unor concepte estetice în funcție de grupul etnic căruia îi aparține creatorul – problemă ce atinge nivelul socio-cultural etc.