12 definiții pentru precuvântare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRECUVÂNTARE, precuvântări, s. f. (Înv.) Cuvânt introductiv, prefață. ♦ Cuvântare, discurs. – Pre1- + cuvântare.

precuvântare sf [At: HELIADE, O. II, 337 / Pl: ~tări / E: pre- + cuvântare cf predoslovie] 1 (Asr) Prefață. 2 (Îvr; pex) Discurs.

PRECUVÂNTARE, precuvântări, s. f. (Astăzi rar) Cuvânt introductiv, prefață. ♦ (Înv.) Cuvântare, discurs. – Pre1- + cuvântare.

PRECUVÂNTARE ~ări f. înv. Comentariu plasat la începutul unei cărți; cuvânt înainte; cuvânt introductiv; predoslovie; prefață; prolog. /pre- + cuvântare

precuvântare f. prefață. [Modelat după slavicul predoslovie].

PRECUVÎNTARE, precuvîntări, s. f. (Învechit) Cuvînt introductiv, prefață. Volumul d-tale n-are nevoie de o precuvîntare a mea. CARAGIALE, O. VII 277. Nu cumva să se întîmple ca vreunui cititor, scîrbit îndată de urîtul precuvîntării, să-i vină răul gînd de a lepăda cartea ta din mînă, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei. ODOBESCU, S. III 11. ♦ (Neobișnuit) Cuvîntare, discurs. Într-o frumoasă precuvîntare, Îi dovedește c-ar fi avînd Niște hrisoave arătătoare Ce-au făcut urșii, zău, nu știu cînd. ALEXANDRESCU, M. 349.

*precuvîntáre f. (după pre-față). Prefață.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

precuvântare (înv.) s. f., g.-d. art. precuvântării; pl. precuvântări

precuvântare (înv.) s. f., g.-d. art. precuvântării; pl. precuvântări

precuvântare s. f., pl. precuvântări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PRECUVÂNTARE s. v. cuvânt introductiv, cuvânt înainte, introducere, prefață.

precuvîntare s. v. CUVÎNT INTRODUCTIV. CUVÎNT ÎNAINTE. INTRODUCERE. PREFAȚĂ.

Intrare: precuvântare
precuvântare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • precuvântare
  • precuvântarea
plural
  • precuvântări
  • precuvântările
genitiv-dativ singular
  • precuvântări
  • precuvântării
plural
  • precuvântări
  • precuvântărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

precuvântare, precuvântărisubstantiv feminin

  • 1. învechit Cuvânt introductiv. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Volumul d-tale n-are nevoie de o precuvîntare a mea. CARAGIALE, O. VII 277. DLRLC
    • format_quote Nu cumva să se întîmple ca vreunui cititor, scîrbit îndată de urîtul precuvîntării, să-i vină răul gînd de a lepăda cartea ta din mînă, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei. ODOBESCU, S. III 11. DLRLC
    • 1.1. Cuvântare, discurs. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Într-o frumoasă precuvîntare, Îi dovedește c-ar fi avînd Niște hrisoave arătătoare Ce-au făcut urșii, zău, nu știu cînd. ALEXANDRESCU, M. 349. DLRLC
etimologie:
  • Pre- + cuvântare DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.