POL³ s. n. (Înv.) Jumătate (dintr-un întreg, dintr-o unitate). – Din sl. polŭ.

pol³ ssg [At: GCR I, 92/13 / E: slv полъ] (Slî; de obicei după un numeral arătând o completare a cantității indicate de acesta) Jumătate dintr-un întreg, dintr-o unitate. corectat(ă)

POL³ subst. (Înv.) Jumătate (dintr-un întreg, dintr-o unitate). – Din sl. polŭ.

3) pol adj. fix (vsl. polĭ). Vechĭ. Jumătate, semi-: pol leŭ (½ de leŭ), doĭ pol anĭ (2 anĭ și ½), pol veac (50 de anĭ), polspanc.

pol¹ (jumătate) (înv.) s. n.

pol² (jumătate) (înv.) s. n.

pol (jumătate) s. n.

POL s. v. jumătate.

pol s. v. JUMĂTATE.

pol (poli), s. m. – 1. (Înv.) Jumătate. – 2. Monedă de aur de 20 de franci și apoi de 20 de lei. – 3. Douăzeci de lei. Sl. polĭ (Cihac, II, 274), invariabil cu primul sens. Cel de al doilea se explică de obicei prin rus. poluimperial „napoleon” (Tiktin, Scriban) explicație care nu ia în seamă că napoleonul trebuie să valoreze zece franci. După Pușcariu, Dacor., I, 602, din Napoleon, prin intermediul ngr. ἔνα(να)πολεόνι; dar tot așa se numeau și ludovicii de aur. Mai probabil, s-a numit așa la început o monedă de aur diferită, cf. engl. half crown, rus. polùcha „jumătate de monedă”. – Der. polidor, s. m. (Arg., douăzeci de lei), formație glumeață în care pare prezentă ideea de „aur” (după ipoteza de nesusținut a lui Pașca, Dacor., IX, 328, de la Polidor, fiul lui Priam, cf. Graur, BL, V, 224); polcă, s. f. (dans), din ceh. polka, pulka, parțial prin intermediul fr. polka; cf. polturac.