plutire sf [At: MARCOVICI, D. 13/25 / Pl: ~ri / E: pluti] 1 Menținere a unei nave, a unui corp plutitor, a unei ființe la suprafața unui lichid în care se află parțial cufundat. 2 (Pex) Deplasare a unei nave sau a unui corp pe suprafața unui lichid în care se află parțial cufundat. 3 Călătorie cu o navă, cu o ambarcație, cu un obiect plutitor. 4 (Spc) Transport organizat de mărfuri sau de persoane care se face cu o navă, pe un itinerar determinat. 5 Trafic pe apă Si: navigație. 6-7 (Menținere sau) deplasare lină a păsărilor prin văzduh cu ajutorul aripilor.

PLUTIRE, plutiri, s. f. 1. Acțiunea de a pluti; menținere sau mișcare a unui corp pe suprafața unui lichid sau în masa unui fluid. [Pasărea] de-abia înainta, legănîndu-se în plutirea liniștită a vulturului. CAZABAN, V. 32. Corabia în plutirea ei se părea ca o pasere ce zboară. DRĂGHICI, R. 9. 2. (Învechit) Navigație. Ar trebui să se asocieze, ca să înființeze o plutire națională pe Dunăre. I. IONESCU, M. 389.

plutire s. f., g.-d. art. plutirii; pl. plutiri

plutire s. f., g.-d. art. plutirii; pl. plutiri

plutire s. f., g.-d. art. plutirii; pl. plutiri

PLUTIRE s. 1. v. navigație. 2. v. zbor.

PLUTIRE s. 1. (MAR.) navigație. (În timpul ~ pe ocean.) 2. planare, zbor. (~ păsărilor în văzduh.)