penel sn [At: HELIADE, GR. P. 39/17 / Pl: ~uri, ~e / E: it pennello] 1 Pensulă mică având coada subțire și lungă, cu care se pictează Si: (rar) pană¹ (29). 2 (Fig) Stil, mod de a picta, măiestrie artistică specifică unui pictor. 3 (Pan; rar) Smoc de fire de păr care atârnă sub organul genital la cerb, la căprior, la mistreț etc.

PENEL, peneluri și penele, s. n. Pensulă mică. cu care se pictează. Subit, sub agilul penel, Podoaba abia căpătată Răsare pe pînză la fel, De-ai crede că e reflectată. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 33. Niște sprincene pe care penelul nu le-ar fi încordat cu atîta delicateță încoronau ochii ei negri ca mura. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ Fig. Versurile lui... zugrăvesc din trăsături largi de penel tablouri imense istorice și legendare. SADOVEANU, E. 226. ♦ Fig. Fel, mod, stil de a picta. Arta germană, întrunind idei abstracte cu prozaice amănunte, a știut să traducă cu penelul ideile care se rezumă în legendara vînătoare a sfîntului Hubert. ODOBESCU, S. III 60.

PENEL s.n. Pensulă mică folosită în pictură. ♦ (Fig.) Stil, manieră de a picta. [Pl. -luri, -le. / < it. pennello].

PENEL s. n. 1. pensulă mică, în pictură. 2. (fig.) stil, manieră de a picta. (< it. pennello)

PENEL ~uri n. 1) Pensulă mică cu care se pictează. 2) fig. Măiestrie artistică a unui pictor; stil propriu unui pictor. /<it. pennelo

penèl n. 1. unealtă dintr’un smoc de fire de păr legate de un mâner, cu care ne servim spre a întinde colori, cleiu, etc.; 2. fig. mod de a picta: un penel delicat (= it. pennello).

*penél n., pl. e și urĭ (it. pennello, penel, d. penna, pană). Perniță de pictat (pensulă, condeĭ). Fig. Mod de a picta: un penel delicat. V. bidinea.

périe f. (vsl. periĭe, pene, pero, pană [că peria primitivă a fost un moț de pene]; sîrb. perije, pene, peniș, peraja, peraje, păr gros de porc. V. pernă, părășin, năpîrlesc. Cp. cu brusture). Pensulă, fire de păr legate la capătu unuĭ bețișor de care se servesc zugraviĭ și văpsitoriĭ. (Cînd e maĭ mică, se numește periuță saŭ penel. Placă de lemn în ale căreĭ găurĭ s’aŭ fixat fire de păr egal de lungĭ (de ordinar, păr de porc, dar și imitațiunĭ) care servește la înlăturat colbu de pe haĭne, încălțăminte, mobile, la lustruit încălțămintea, la curățat pelea capuluĭ ș. a. – Peria a fost inventată de Germanu Lendegart din ducatu Badenuluĭ la 1763. El era calfă de morar și, ca să scape de mustrările stăpînuluĭ luĭ, care-l acuza că lasă făina să se risipească, a inventat peria de păr de porc. La 1770 șĭ-a brevetat invențiunea și a deschis o fabrică de periĭ. Peria de dințĭ a fost inventată la 1683 de Englezu Addis pe cînd se afla arestat din motive politice. V. bidinea, mătură, ghebrea, cesală, peptene.

penel s. n., pl. peneluri

penel s. n., pl. peneluri

penel s. n., pl. peneluri

PENEL s. (PICT.) (rar) pană.

PENEL s. (PICT.) (rar) pană.