PELIN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, folosită în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ◊ Compuse: Pelin-alb (sau -mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (Artemisia austriaca). Pelin-de-mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scop curativ. – Din bg. pelin.

pelin [At: N. TEST. (1648), 309^v/15 / V: (reg) pil~ / Pl: ~i și (18-20) ~uri / E: bg пелин] 1 sm (Reg; șîc ~-alb, ~-adevărat, ~-bun, ~-de-grădină, ~-de-rusalii, ~-negru, ~-verde) Plantă erbacee din familia compozitelor, mirositoare și cu gust amar, cu rizom ramificat, cu tulpină dreaptă și înaltă, cu frunze compuse, spintecate, păroase și cenușii și cu flori galbene, folosită în medicină și la prepararea unor băuturi alcoolice Si: iarba-fiarelor, lemnul-Domnului, peliniță (4), peliș³ (Artemisia absinthium). 2 sm (Bot; reg; șîc ~-alb, ~-mic) Peliniță (1) (Artemisia austriaca). 3 sm (Bot; reg, șîc ~-mic) Peliniță (2) (Artemisia pontica). 4 sm (Reg; șîc ~-de-mături, ~-de-purici) Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori verzui, dispuse în capitule ovale, care crește prin locuri nisipoase și din care se fac mături Si: (reg) peliniță (3) (Artemisia scoparia). 5 sm (Bot; reg; șîc ~-de-câmp, ~-păsăresc, ~-sterp, ~ul-calului, ~-negru) Pelinariță (Artemisia vulgaris). 6 sm (Îc) ~-maritim Plantă cu frunzele argintii, păroase, strânse în formă de tufă deasă la baza lujerului care poartă florile (Artemisia maritima). 7 sm (Reg; îc) ~-nemirositor (sau de-drumuri) Plantă cu tulpina aproape lemnoasă, culcată și ramificată de la bază, cu florile galbene-roșietice, care crește pe câmpuri nisipoase (Artemisia campestris). 8 sm (Bot; reg; îc) ~-alb Pelinuță (Artemisia petrosa). 9 sm (Bot; reg; îc) ~-domnesc Lemnul-Domnului (Artemisia abrotanum). 10 sm (Bot; reg; îc) ~-bun Lilicele (Iberis amara). 11 sm (Bot; reg; îc) ~-nemțesc Floare de grădină nedefinită mai îndeaproape. 12 sm (Fig) Amărăciune. 13 sm (Fig) Durere. 14 sm Necaz. 15 sm (Bot; reg) Crizantemă (Chrysanthemum indicium). 16 sm (Bot; reg) Liliac (Syringa vulgaris). 17 sm (Bot; reg) Plevaiță (Xeranthemum annuum). 18 sm (Bot; reg) Plevaiță (Xeranthemum foetidum). 19 sm (Bot; reg) Rogoz. 20 sm (Reg) Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape. 21 sn (Șîs ~de mai) Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui, după anumite procedee, cu pelin (1). 22 sn Cantitate determinată de pelin (21). 23 sn Ceai foarte amar preparat din frunze de pelin (1) și folosit în scopuri curative.

PELIN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, întrebuințată în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ◊ Pelin alb (sau mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (Artemisia austriaca). Pelin de mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scopuri curative. – Din bg. pelin.

PELIN s. n. 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze compuse, spintecate, alb-verzui și cu flori galbene; crește prin locuri necultivate; frunzele și florile, mirositoare și cu gust amar, se întrebuințează în medicină, precum și la prepararea pelinului (2) (Artemisia absintium). Aseară, prin grădina amorțită, Din tufe de pelin cu frunze mici A apărut în taină, un arici, O mică vietate ghemuită. TOPÎRCEANU, P. O. 134. Mîndră, mîndruleana mea. Spune-i, dragă, maică-ta Să-ngrădească ulița Tot cu in și cu pelin Să nu ne mai întîlnim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61. Frunză verde de pelin, Ce-mi ești, cucule, hain? ALECSANDRI, P. P. 245. ◊ (Poetic) Frunzuleană magheran, Năcăjesc mai mult de-un an Să fac pelinul zahar, Și pelinu-i tot amar. ȘEZ. III 21. ◊ Pelin alb = plantă asemănătoare cu cea descrisă mai sus, de dimensiuni mai mici, cu frunze albe păroase; crește în locuri însorite și uscate (Artemisia austriaca). Pelin mic = peliniță. ♦ Fig. Durere, amar, jale. Dar tu, fetișcană de făurar... Tu n-ai apucat să deprinzi altă școală Decît slugăreala pe la ușa bogatului, Mătrăguna ocărilor și pelinul oftatului. DEȘLIU, G. 53. De amar și de pelin Bietu-mi suflet este plin. La HEM 993. 2. (Uneori în forma pelin de mai) Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). Am scris lui Costică să ia seama la pelinul cel faimos, să nu-l isprăviți pînă vin și eu. CARAGIALE, O. VII 202. Mă închin la cinstita fața voastră, ca la un codru verde, cu un poloboc de vin și cu unul de pelin, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 255. Mihnea mergea și gusta din bute în bute... pelinurile stifoase și profire, țuica de prune și de drojdii. ODOBESCU, S. I 84.

PELIN m. Plantă erbacee amară la gust, cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze verzi-cenușii pe față și argintii-surii pe dos și cu flori galbene aromate, folosită în medicină și în industria băuturilor alcoolice. /<bulg. pelin

pelin m. 1. plantă aromatică foarte amară din ale cării frunze se prepară un licher numit absint, iar cu zeama de pelin fiert se spală rănile (Artemisia absinthium); 2. vin în care s’au macerat frunze de pelin: pelin de Drăgășani. [Slav. PELYNŬ].

pelín m. (vsl. pelynŭ, pelynĭ, bg. sîrb. pelin, ngr. -inos). O plantă erbacee din familia compuselor, foarte aromatică, amară, tonică aperitivă, emenagogică și vermifugă, cu frunzele verzĭ albicĭoase (artemisia absinthium). S. n., pl. urĭ și e. Vin în care s’aŭ macerat frunze de pelin. Pahar de pelin: a bea un pelin. – Din frunzele de pelin îșĭ fac Francejiĭ rachiu lor numit absint.

pilin sm vz pelin

pelin² (plantă) s. m.

pelin¹ (plantă) s. m.

pelin (plantă) s. m.

pelin-bun (plantă) s. m.

pelin-bun s. m.

PELIN s. v. imortelă, pelinariță, peliniță, plevaiță.

PELIN s. (BOT.) 1. (Artemisia absinthium) (reg.) peliniță, iarba-fecioarelor, lemnul-Domnului. 2. (Artemisia scoparia) (reg.) peliniță.

PELIN s. (BOT.) 1. (Artemisia absinthium) (reg.) peliniță, iarba-fecioarelor, lemnul-Domnului. 2. (Artemisia scoparia) (reg.) peliniță.

pelin s. v. IMORTELĂ. PELINARIȚĂ. PELINIȚĂ. PLEVAIȚĂ.

pelin (-ni), s. m. – 1. Plantă cu frunze și flori amare (Artemisia absinthium). – 2. (S. n.) Vin preparat în stil de vermut. – Mr. pilonu, megl. pilin. Sl. pelynŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 250; Conev 47), cf. bg., sb., slov., alb. pelin, pol. piołyn, rus. polin, ngr. πελίνος. – Der. împelina, vb. (a pune la macerat frunze de pelin în vin); pelinat, adj. (preparat în stil de vermut); pelinariță, s. f. (varietate de pelin, Artemisia vulgaris); peliniță, s. f. (varietate de pelin, Artemisia pontica).

PELÍN (< bg., scr.) S. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee perenă, din familia compozitelor (asteraceelor), răspândită în Europa, Asia și Africa, înaltă de 60-120 cm, cu frunze păroase, cenușii și cu flori aromate, grupate în capitule mici (Artemisia absinthium). Datorită substanțelor aromatice pe care le conține, este utilizată în farmacie la prepararea unor medicamente (tonice, stomahice, antihelmintice etc.), în industria băuturilor alcoolice, în vopsitorie (pentru culoarea verde) etc. Sin. pelin alb v. p. de mai. ◊ P. negru = pelinariță. ◊ P. de mături = plantă erbacee din familia compozitelor, înaltă de 30-100 cm, cu flori brun-verzui (Artemisia Scoparia). 2. s. n. Vin cu gust amărui obținut prin tratare cu p. (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din p. (1), folosită în scopuri curative.

ELIN PELIN (pseud. lui Dimităr Ivanov) (1877-1949), scriitor bulgar. Maestru al nuvelei realiste, inspirate din viața țărănimii („Neamul Gheracilor”, „Pământul”).