orie sf [At: I. IONESCU, M. 85 / V: (rar) h~ / P: ~ri-e / Pl: ~ii și (nob) ~ / E: nct] Plasă de prins pește, de forma unui sac, folosită în apele curgătoare adânci, de către luntrași.

ORIE, orii, s. f. Plasă de prins pește, folosită la pescuitul în ape curgătoare adînci, fiind manevrată de doi oameni din aceeași luntre. Năvoadele și oriile erau întinse la vînt, pe pari strîmbi de salcie, ca să se usuce. SADOVEANU, N. P. 205.

ORIE ~i f. Unealtă de pescuit în apele curgătoare adânci, constând dintr-o plasă în formă de sac. [G.-D. oriei] /Orig. nec.

òrie f. plasă de prins pește (întrebuințat la apa adâncă). [Origină necunoscută].

órie și hórie f. (cp. cu lat. horia, luntre de pescar, și turc. oria, pătrat [la cărțile de joc], cum cam e și forma oriiĭ). Munt. Mold. Plasă maĭ mare (lungă de vre-o 6 metri și lată de 5) pe care o poartă doĭ oamenĭ din doŭă luntri. (Poate fi întinsă și pe doŭă prăjinĭ care se deschid ca un foarfece și se poartă pe fundu apeĭ de un singur om dintr’o luntre). V. năvod.

horie sf vz orie

hórie, V. orie.

orie (desp. -ri-e) s. f., art. oria (desp. -ri-a), g.-d. art. oriei; pl. orii, art. oriile (desp. -ri-i-)

orie (-ri-e) s. f., art. oria (-ri-a), g.-d. art. oriei; pl. orii, art. oriile (-ri-i-)

orie s. f. (sil. -ri-e), art. oria (sil. -ri-a), g.-d. art. oriei; pl. orii, art. oriile (sil. -ri-i-)

orie (orii), s. f. – (Munt.) Plasă de pescuit. Origine incertă. Ar putea fi sb. oruhe „dispozitiv, instalație”. Relația propusă de Scriban, cu lat. horia „barcă” și cu tc. oria „pătrat”, nu e posibilă.