opțiuni
  • info

14 definiții pentru onorar (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ONORAR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.

ONORAR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.

onorar2, ~ă a [At: HELIADE, F. 16/7 / V: (iuz) ~iu a / Pl: ~i, ~e / E: fr honoraire, lat honorarius, -a, -um] (Iuz) Onorific.

ONORAR2, -Ă, onorari, -e, adj. (Rar) De onoare, onorific.

ONORAR, -Ă adj. (Rar; despre persoane) Care a încetat de a deține o funcție, dar își păstrează titlul și atribuțiile onorifice; onorific (2). // s.n. V. onorariu. [Var. onorariu, -ie adj. / cf. fr. honoraire].

onorar a. 1. care conservă titlul și prerogativele onorifice ale unei funcțiuni, ce a încetat a o exercita: profesor onorar; 2. care poartă un titlu onorific fără funcțiune: membru onorar al unei societăți. ║ n. retribuțiunea profesiunilor liberale: onorarul unui medic, advocat, profesor.

1) onorár, -ă adj. (lat. honorarius). De onoare, onorific, care nu e efectiv, ci numaĭ cu titlu (fără a funcționa saŭ funcționînd fără leafă dacă există): prezident onorar, funcțiune onorară. Fost, dar păstrînd încă titlu: profesor onorar (V. emerit). Adv. în mod onorar: a funcționa onorar.

onorariu2 a vz onorar1

ONORARIU s.n. Sumă oferită pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiunea liberă (avocat, medic etc.). // adj. V. onorar. [Pron. -riu, var. onorar s.n. / cf. fr. honoraires, lat. honorarium].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

onorar (onorific) (rar) adj. m., pl. onorari; f. onorară, pl. onorare

onorar (onorific) (înv.) adj. m., pl. onorari; f. onorară, pl. onorare

onorar (de onoare) adj. m., pl. onorari; f. sg. onorară, pl. onorare

onorar, -ră adj. (profesor onorar).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ONORAR adj. v. onorific.

onorar adj. v. ONORIFIC.

Intrare: onorar (adj.)
onorar1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onorar
  • onorarul
  • onoraru‑
  • onorară
  • onorara
plural
  • onorari
  • onorarii
  • onorare
  • onorarele
genitiv-dativ singular
  • onorar
  • onorarului
  • onorare
  • onorarei
plural
  • onorari
  • onorarilor
  • onorare
  • onorarelor
vocativ singular — —
plural — —
onorariu2 (adj.) adjectiv
  • pronunție: onorarĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onorariu
  • onorariul
  • onorariu‑
  • onorarie
  • onoraria
plural
  • onorarii
  • onorariii
  • onorarii
  • onorariile
genitiv-dativ singular
  • onorariu
  • onorariului
  • onorarii
  • onorariei
plural
  • onorarii
  • onorariilor
  • onorarii
  • onorariilor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

onorar, onorarăadjectiv

  • 1. învechit Care a încetat de a deține o funcție, dar își păstrează titlul și atribuțiile onorifice; de onoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: onorific
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.