obliterare sf [At: DL / Pl: ~rări / E: oblitera] 1 (Liv) Ștergere treptată a unor manuscrise, inscripții etc. Si: obliterație (1). 2 Anulare a unui timbru prin aplicarea unei ștampile Si: obliterație (2). 3 (Med) Obliterație (3).

OBLITERARE s. f. Acțiunea de a (se) oblitera.

OBLITERARE s.f. Acțiunea de a (se) oblitera și rezultatul ei; dispariție, ștergere, obliterație. [< oblitera].

obliterare (desp. o-bli-) s. f., g.-d. art. obliterării; pl. obliterări

obliterare (o-bli-) s. f., g.-d. art. obliterării; pl. obliterări

obliterare s. f., g.-d. art. obliterării; pl. obliterări

OBLITERARE s. v. obliterație.

OBLITERARE s. v. pecetluire, ștampilare.

OBLITERARE s. (MED.) astupare, înfundare, obliterație, obstrucție, ocluziune. (~ ureterului.)

OBLITERÁRE (< oblitera) s. f. 1. Acțiunea de a (de) oblitera. 2. (MED.) Dispariția, ștergerea unei cavități sau a unui canal prin umplerea sa cu o substanță solidă (ex. în stomatologie, obturația unui canal) sau prin apropierea și fuziunea pereților săi (ex. ocluzia).