NORĂ, nurori, s. f. Soția fiului considerată în raport cu părinții acestuia. ◊ Expr. A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. – Lat. nurus.

noră sf [At: CORESI, EV. 205 / V: nuroră, (îrg) nor, (înv) nuoră, nur, nură, (reg) nororă, nunoră / Pl: nurori, (reg) ~re, ~ri / E: ml nurus] 1 Soție considerată în raport cu părinții soțului ei. 2 (Îe) A intrat ~-n blide Se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. 3 (Ban; șîs ~ de frate) Cumnată.

NORĂ, nurori, s. f. Soția cuiva considerată în raport cu părinții soțului ei. ◊ Expr. A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. – Lat. nurus.

NORĂ, nurori, s. f. Soția considerată în raport cu părinții soțului. Moșneagul avea gineri și nurori, care locuiau cu el. SADOVEANU, O. VI 343. Iată ce am gîndit eu, noro, că poți lucra nopțile. CREANGĂ, P. 5. Baba zicea: moșulică, Vreu o noră precum nu-i. ALECSANDRI, T. I 208. ◊ Expr. (Familiar) A intrat nora-n blide v. blid. – Forme gramaticale: gen.-dat. nurorii și (familiar) norei; (urmat de un adj. pos.) noru- sau noră- (C. PETRESCU, Î. II 185). – Variantă: nuroră (TEODORESCU, P. P. 53) s. f.

NORĂ nurori f. Soție a fiului în raport cu părinții acestuia. ◊ A intrat ~a-n blide se spune cu ironie despre neîndemânarea unei persoane (care face zgomot cu vasele sau le sparge). [G.-D. nurorii] /<lat. nurus

noră f. soția fiului. [Dial. nor = lat. NURUS].

nóră f., pl. nurorĭ, ca soră, surorĭ (lat. nŭrus și nŏrus, pop. nŭra, din * nusus, vgr. ny[s]ós, scr. snushâ, vgerm. snur, ngerm. schnur, vsl. snŭha; it. noura, pv. noro, vfr. nuere, sp. nuera, pg. nora). Nevasta fiuluĭ. – Și nuróră: nurora pricinașă. (VR. 1911, 8, 208). V. ginere.

nor² sf vz noră

nororă sf vz noră

nunoră sf vz noră

nuoră sf vz noră

nur² sf vz noră

nură sf vz noră

nuroră sf vz noră

NURORĂ s. f. v. noră.

nuróră V. noră.

noră s. f., g.-d. art. nurorii; pl. nurori

noră s. f., g.-d. art. nurorii; pl. nurori

noră s. f., g.-d. art. nurorii; pl. nurori

noră, gen. nurorii, pl. nurori

noră, nurori.

nurori (v. noră)

noră (nurori), s. f. – Soția fiului. – Var. (înv.) nor. Mr. nor(ă), megl. noră. Lat. nǒrus, formă populară a lui nŭrus (Densusianu, Hlr., 78; Pușcariu 1190; Candrea-Dens., 1244; REW 6000), cf. it. nuora, prov. noro, v. fr. nuere (saintong. nore), sp. nuera, port. nora. Var. supraviețuiește în legături sintactice: noru-mea, noru-sa; pl. indică un paralelism cu soră. Pentru absența diftongării, cf. Rosetti, I, 60. E cuvînt de uz general (ALR, I, 260).