NORVEGIAN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien.

norvegian, ~ă [At: EMINESCU, S. P. 61 / P: ~gi-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr norvégien] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Norvegiei Si: (rar) norveg (1-2). 3-4 smf, a (Persoană) originară din Norvegia Si: (rar) norveg (3-4). 5 smp Popor care locuiește în Norvegia Si: (rar) norveg (5). 6-7 a Care aparține (Norvegiei sau) norvegienilor (5) Si: (rar) norveg (6-7). 8-9 a Privitor (la Norvegia sau) la norvegieni (5) Si: (rar) norveg (8-9). 10 sf Limbă vorbită de norvegieni (1-2).

NORVEGIAN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau populației ei, privitor la Norvegia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien.

NORVEGIAN ², -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Norvegiei sau este originară de acolo.

NORVEGIAN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Norvegia. ◊ (s. f.) limbă germanică vorbită de norvegieni. (< fr. norvégien)

norvegian (desp. -gi-an) adj. m., s. m., pl. norvegieni (desp. -gi-eni); adj. f., s. f. norvegiană, pl. norvegiene

norvegian (-gi-an) adj. m., s. m., pl. norvegieni (-gi-eni); adj. f., s. f. norvegiană, pl. norvegiene

norvegian s. m., adj. m. (sil. -gi-an), pl. norvegieni (sil. -gi-eni); f. sg. norvegiană, g.-d. art. norvegienei, pl. norvegiene

Norvegian, -gieni sb.

NORVEGIAN s. (rar) norveg.

NORVEGIAN s. (rar) norveg.