nit¹ sn [At: (a. 1875), ap. TDRG / Pl: ~uri / E: ger Niet] Tijă de metal cilindrică, prevăzută cu un cap de diametru mai mare decât corpul, folosită la nituire.

NIT, nituri, s. n. Tijă de metal cilindrică, cu capul de diametru mai mare decît corpul propriu-zis, folosită la îmbinarea prin nituire a pieselor metalice plate, de piele sau de carton.

NIT¹ s. n. cui cu capul mare, turtit. (< germ. Niet)

NIT ~uri n. Tijă (de metal moale) cu floare mare la un capăt, folosită la îmbinarea a două piese prin turtirea celuilalt capăt (de obicei, bătându-l cu ciocanul). /<germ. Niet

nit n. cuiu cu vârful turtit cu care se leagă cercurile de fier. [Nemț. NIETE].

nit n., pl. urĭ (germ. niel). Cuĭ scurt și gros care unește doŭă bucățĭ de metal (ghint).

nit¹ (tijă metalică) s. n., pl. nituri

nit s. n., pl. nituri

nit s. n., (tijă de metal) pl. nituri

nit (nituri), s. n. – Cui bont. Germ. Niet(e). – Der. nitui, vb. (a bate nituri); nituială, s. f. (nituire); nituitor, s. m. (muncitor care nituiește).

nit, nituri s. n. om prost.