NEOGEN, -Ă, neogeni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Perioada terminală a erei terțiare, cuprinzând miocenul și pliocenul, caracterizată prin ridicarea lanțurilor muntoase și importante manifestări vulcanice. 2. Adj. Care aparține neogenului (1), care se referă la neogen. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néogène.

neogen, ~ă [At: ONCESCU, G. 105 / P: ne-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr néogène] 1 sn A doua perioadă a neozoicului (2), de la sfârșitul paleogenului până la începutul cuaternarului, caracterizat prin existența unor specii de plante și animale din paleogen precum și a altora care trăiesc și astăzi. 2 sn Serie de straturi geologice din neogen (2). 3 a Care aparține neogenului (1). 4 a Care se referă la neogen (1). 5 a Care datează din neogen (1). corectat(ă)

NEOGEN, -Ă, neogeni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a erei neozoice, caracterizată prin existența unor specii de plante și de animale din paleogen, precum și a altora care trăiesc și astăzi. 2. Adj. Care aparține neogenului (1), care se referă la neogen. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néogène.

NEOGEN s.n. (Geol.) A doua perioadă (sistem) a neozoicului. // adj. Care aparține acestei perioade. [< fr. néogène, cf. gr. neos – nou, gennan – a naște].

NEOGEN, -Ă adj., s. n. (din) a doua perioadă a neozoicului. (< fr. néogène)

NEOGEN² ~ă (~i, ~e) 1) Care aparține celei de a doua perioade a erei neozoice; propriu acestei perioade. 2) Care datează din această perioadă. [Sil. ne-o-] /<fr. néogene

neogen¹ (desp. ne-o-) adj. m., pl. neogeni; f. neogenă, pl. neogene

neogen¹ (ne-o-) adj. m., pl. neogeni; f. neogenă, pl. neogene

neogen adj. m. (sil. ne-o-), pl. neogeni; f. sg. neogenă, pl. neogene