NEBĂUT s. n. (În loc. adv.) Pe nebăute = înainte de a fi băut ceva; fără să fi băut ceva. – Pref. ne- + băut.

nebăut, ~ă a [At: MOLITVENIC (sec. XVII), 305 / V: (îrg) ~beut^[1] / Pl: ~uți, ~e / E: ne- + băut] 1 Care nu a fost băut. 2 (Înv) Care nu se poate bea. 3 (D. oameni; îcr nemâncat) Care nu a băut nimic. 4 Însetat. 5 (Îlav) Pe ~e Fără să fi băut ceva. corectat(ă)

NEBĂUT s. n. (în loc. adv.) pe nebăute = înainte de a fi băut ceva; fără să fi băut ceva. – Ne- + băut.

NEBĂUT s. n. (Numai în expr.) Pe nebăute = înainte de a fi băut ceva; fără să fi băut ceva. Au mîncat amîndoi din toate, pe tăcute și pe nebăute. CARAGIALE, O. III 63. – Formă gramaticală: (în expr.) nebăute.

NEBĂUT ~tă (~ți, ~te) (negativ de la băut): ~ și nemâncat însetat și înfometat. Pe ~te înainte de a fi băut; fără să fi băut. /ne- + băut

nebăut a. care n’a băut: nebăut și nemâncat; pe nebăute, fără să bea.

nebăút, -ă adj. Care n’a băut: om nebăut. Care nu s’a’mbătat.

nebeut, ~ă a vz nebăut

BĂUT I. adj. 1 p. BEA ¶ 2 Beat: e cam ~ ¶¶ contr. NEBĂUT: a stat toată ziua ~ și nemîncat. II. sbst. Faptul de a bea: se tot gîndi cum s’ar putea desvăța bărbatul de la ~ul cel fără cumpăt (RET.); s’au așternut pe mîncate și pe ~e, veselindu-se împreună (CRG.).

nebăute (pe ~) loc. adv.

!nebăute (pe ~) loc. adv.

nebăute s. n. pl.

NEBĂUT adj. v. treaz.

NEBĂUT adj. v. însetat, setos.

nebăut adj. v. ÎNSETAT. SETOS.