mândaș s [At: PAȘCA, GL. / V: măn~ / E: mg mondás „spusă, vorbă; aforism”] (Trs; îe) A-și lua mândașul (de la cineva sau de Ia ceva) A nu mai avea nici o speranță Vz a renunța.

măndaș s vz mândaș

MĂNDÁȘ subst. v. mîndaș.

MÎNDÁȘ subst. (Prin Transilv., în expr.) A-și lua mîndașul (de la cineva sau de la ceva) = a nu mai avea nici o speranță, a-și pierde nădejdea, a renunța (la cineva sau la ceva). Mi-am luat mîndașu să-l mai văd. PAȘCA, GL., cf. com. din ABRUD. Ia-ți rapta și mîndașu de la ceasul ăsta. CV 1950, nr. 11-12, 38. – Și: măndáș subst. Com. din LUPȘA-ABRUD. – Din magh. mondás „spusă, vorbă; aforism”.