MOLÁ² s. f. (Turcism învechit) Titlu dat preoților musulmani; judecător turc, superior cadiului, în marile orașe; hoge, jurisconsult. S-au și sculat. . . din Țarigrad toate mulaleli și rusfeturili cu oaste și cu pușci. NECULCE, L. 167. Au dat scrisoarea la molaua ce era credinciosul Pasvandului, ca un popă turcesc. DIONISIE, C. 210. Țermonia religioasă s-a săvîrșit de față cu dînșii de către molohul Abdul. . ., imamul musulmanilor. CR (1830), 37²/28, cf. ȘIO II₂, 81. S-a ridicat mula ș-a rostit strigarea pentru Alah. SADOVEANU, O, XIII, 894. – Art.: molaua. - Și: mulá (accentuat și mula, pl. mulale) s. f., moláh s. m. – Din tc. molla. – Molah < tc. mollah.