maláĭ, V. mălaĭ.

măláĭ (vest) și maláĭ (est) n., pl. ĭe și urĭ (răd. mal, ca și’n vgerm. malan, azĭ mahlen, vsl. mlĭeti, melti, a măcina, mlatíti, a îmblăti: nsl. meljâj, mușteriŭ la moară; litv. malnos, meĭ, adică „pisat” apoĭ „pîsat, pasat”. D. rom. vine rut. maláĭ, meláĭ, turtă, malaĭ; ung. malé. Bern. 2, 34 și 35). Est. Meĭ (V. meĭ). Prov. Vrabia malaĭ visează (și calicu comîndare saŭ praznic), fie-care se gîndește la ceĭa ce-ĭ place maĭ mult. Turtoĭ, turtă făcută din făină de popușoĭ (în vechime de meĭ) și din făină de grîŭ. Vest. Făină de porumb (de popușoĭ). A-țĭ fi trăit traĭu, a-țĭ fi mîncat mălaĭu, a fi trăit, a te fi folosit de ceva cînd țĭ-a fost vremea, a-țĭ fi făcut datoria la timpu tăŭ, a nu maĭ fi la modă, a fi ĭeșit din curentu lumiĭ. Vest. Iron. Mălaĭ spoit, om blond (pin aluz. la spoĭala albă de pĭelm a turteĭ numite „mălaĭ”). Trans. (mălaĭe pl.). Holde de porumb.