luător, ~oare [At: CORESI, EV. 344/1 / V: lăut~, luâtoriu, luot~, (înv) luotoriu / Pl: ~i, ~oare / E: lua] (Înv) 1 a (Udp „de”) Care primește. 2 a Hoț. 3 a (Îs) ~ în râs Batjocoritor. 4 a (Îc) ~-aminte Atent. 5 sm Sprijin. 6 sm (Reg) Cumpărător de vite. 7 smfp (Mar; în superstiții) Demoni. 8 sf Găleată.

LUĂTOR, -OARE, luători, -oare, adj. (Rar, în expr.) Luător în rîs = om care își bate joc de alții. Auzise că unii dintr-înșii sînt limbuți... luători în rîs și înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.

luător m. cel ce iea.