lini, vb. refl. – A se clăti, a se undui, a se legăna: „Ce te lini, ce te clătini / Din vârf până-n rădăcini?” (Antologie, 1980: 456). – Probabil din lin „domol, liniștit” (< lat. lenus, -a, lenis) sau din alina „a se domoli” (< lat. *allenare).

lini, vb. refl. – A se clăti, a se undui, a se legăna: „Ce te lini, ce te clătini / Din vârf până-n rădăcini?” (Antologie 1980: 456). – Probabil din alina.