LINGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

LINGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau buzele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (spre a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. = (fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

LINGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre unele animale, mai rar despre oameni) A trece cu limba peste ceva de mîncare, a lua cu limba resturi de mîncare. Lingeam fiecare fărîmitură. SAHIA, N. 32. Nu ne era a învăța, cum nu-i e cînelui a linge sare. CREANGĂ, A. 110. ◊ Expr. (Familiar, despre oameni) A-și linge degetele (sau buzele) sau (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (spre a lua și ultimele resturi după ce ai mîncat ceva bun sau ca manifestare a unei senzații de plăcere, a unei pofte mari). Acum o să fie bun de mîncat... Îmi ling buzele. STANCU, D. 51. Bucata de pui o ducea la gură cu mîna și-și lingea degetele. PAS, Z. I 269. Se linse pe buze de dulceață. RETEGANUL, P. II 42. La masă de-l poftește, el degetele-și linge. NEGRUZZI, S. II 208. (Refl.) A se linge pe bot (de ceva) v. bot. ◊ Fig. Flăcările se îndoaie, ling pămîntul. STANCU, D. 138. ♦ (Rar) A mînca, a devora. [Lupul] se așază la masă și într-o clipă linge tot ce era pus pe dînsa. CREANGĂ, O. A. 274. 2. (Despre animale) A netezi cu limba blana de pe corp, o rană etc. Căprioara îl linge, și limba ei subțire culcă ușor blana moale, mătăsoasă a iedului. GÎRLEANU, L. 25. Fata babei era... netezită pe cap, de parc-o linsese vițeii. CREANGĂ, P. 284. ♦ A trece cu limba peste mîna omului sau peste trupul unei ființe în semn de afecțiune (și supunere). Cum dete [capra] de copil... începu să-l lingă. ISPIRESCU, L. 135. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. Mielușorul... Linge mîna nemiloasă spre jungherea lui gătită. CONACHI, P. 262. 3. (Familiar) A linguși. Pe din față te linge, pe din dos te frige. ȘEZ. I 218.