LEIȚĂ, leițe, s. f. (Înv. și pop.) Monedă de valoare mică (egală cu 20 de parale), care a circulat în trecut. – Leu² + suf. -iță.

leiță¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie, 85^v/7 / V: (reg) ~ință / P: le-i~ / E: leu¹ + -iță] (Îvr) Leoaică.

leiță² sf [ At: BUDAI-DELEANU, LEX. / P: le-i~ / E: leu² + -iță] (Îvp) 1 Monedă de aramă care valora douăzeci de parale, echivalentă cu un leu² vechi. 2 (Pgn) Ban de valoare mică.

LEIȚĂ, leițe, s. f. Monedă de valoare mică (egală cu 20 de parale), care a circulat în trecut. – Leu² + suf. -iță.

LEIȚĂ, leițe, s. f. (Învechit) Monedă măruntă, leușor. Cei care nu mergeau la rondul de săptămînă plăteau spătarului sau agăi o leiță. BĂLCESCU, O. I 34. Găina și rața se vînd cîte o leiță. FILIMON, C. 168. – Pronunțat: le-i-.

leiță f. monedă de 1/2 leu.

1) leíță f., pl. e (d. leŭ). Ban. Leoaĭcă.

2) leíță f., pl. e (d. leŭ, monetă). Vechĭ. Tult (Șăĭn.).

leință sf vz leiță¹

tult m. (turc. tult, sülüs, d. ar. thulth, o treime; ngr. tulti, jumătate de leŭ). Vechĭ. O veche monetă turcească (numită și leiță) în valoare de 15-20 de parale. Iron. Un ort, un zlot, un tult și o oală de unt, destul de scump (în realitate). Ban. (d. sîrb.). Pĭesă de 20 de crăițarĭ. V. pițulă.

leiță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. leiței; pl. leițe

leiță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. leiței; pl. leițe

leiță (monedă; leoaică) s. f., g.-d. art. leiței; pl. leițe

LEIȚĂ s. v. leoaică.

leiță s. v. LEOAICĂ.