JURAT¹, jurati, s. m. (în unele state și în România în trecut) Cetățean ales să ia parte la judecarea unor procese penale și uneori a unor procese civile; jur¹. ◊ Curte cu jurați = Curte cu juri. – Din fr. juré, lat. juratus.

jurat¹ sm [At: (a. 1690) IORGA, S. D. XII, 233/11 / Pl: ~ați / E: fr juré, lat juratus] 1 (Trs; înv) Consilier comunal. 2 (Iuz) Judecător sătesc care împreună cu primarul alcătuiau judecătoria comunală, care judeca neînțelegerile dintre săteni. 3 Membru al comitetului bisericesc Cf efor, epitrop. 4 (Iuz) Primar. 5 (Mar; înv) Subprefect. 6 (Buc; înv) Plăieș. 7 (Buc; înv) Străjer. 8 (În unele state) Cetățean ales să ia parte la judecarea unor procese penale și uneori a unor procese civile. 9 (Îs) Curte cu ~ați Curte cu juri² (2).

JURAT¹, jurați, s. m. (În unele state) Cetățean ales să ia parte la judecarea unor procese penale și uneori a unor procese civile; jur¹. ◊ Curte cu jurați = curte cu juri. – Din fr. juré, lat. juratus.

JURAT¹, jurați, s. m. 1. (În vechea organizare judecătorească) Persoană făcînd parte dintre cetățenii desemnați să judece cauzele criminale. Dacă eram jurat, eu îl achitam. CAMIL PETRESCU, U. N. 9. Ia spune, Dragomire, ce fel de om era... Eu n-am văzut de cînd sînt o judecată la jurați. CARAGIALE, O. I 243. ◊ Curte cu jurați = instanță de judecată pentru procese criminale, delicte politice sau de presă etc. compusă din magistrați și din cetățeni aleși după anumite criterii. 2. (Învechit, Transilv.) Membru al unui consiliu cu atribuții administrative (comunale, bisericești etc.). Tot umblînd să fiu jurat, Ce-am avut tot am mîncat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462.

JURAT s.m. Fiecare dintre cetățenii care fac parte dintr-o curte cu juri. [Cf. lat. iuratus, fr. juré].

JURAT s. m. cetățean ales pentru a participa la judecarea unor procese penale; jur. (< fr. juré, lat. iuratus)

JURAT ~ți m. (în vechea organizare judecătorească) Cetățean ales să participe la soluționarea unor procese în instanța judecătorească. /v. a jura

jurat s. m., pl. jurați

jurat s. m., pl. jurați

jurat s. m., pl. jurați

JURAT s, (JUR.) jur. (Curtea cu ~ți.)

JURAT s. v. pretor, primar.

jurat s. v. PRETOR. PRIMAR.

jurat, jurați, s.m. – 1. Pretor (Bud, 1908). 2. Solgăbirău (Bârlea, 1924). 3. Avocat, judecător (Memoria 2001): „Cartea mi-o scrie juratu” (Bârlea, 1924, I: 202). 4. Ales local, consilier comunal: „Primarul o strâns îndată consiliul comunal, toți cei 12 jurați, că împreună cu el să margă și să vadă ce-i de făcut să aibă vitele la vară destulă apă” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 285). – Lat. juratus „jurământ”, fr. juré (DEX, MDA).

jurat, jurați, s.m. – Pretor (Bud 1908); solgăbirău (Bârlea 1924); avocat, judecător (Memoria 2001): „Cartea mi-o scrie juratu” (Bârlea 1924: I. 202). – Lat. juratus.

Adhuc sub iudice lis est (lat. „Procesul este încă la jurați” – adică: nu s-a clarificat) – E un emistih al lui Horațiu, din Ars poetica (versul 78). Poetul, cercetînd obîrșia elegiei, consideră că problema nu e încă lămurită, continuînd să mai existe controverse privind originea acestui gen de versuri. Expresia s-a extins și a ajuns să indice orice problemă care n-a fost definitiv soluționată; un acord care nu s-a încheiat, sau un proces care se judecă în continuare. „Familia Listomère, cu toate că nu capitula, răminea cel puțin neutră și recunoștea tacit puterea ocultă a congregației. Procesul însă rămînea pe de-a întregul sub iudice” (Balzac, Vicarul din Tours, Espla 1956, vol.II, pag. 213). Limba germană și-a construit o expresie proprie: Darüber sind die Gelehrten noch nicht einig (În această privință învățații nu s-au înțeles încă). LIT.