indurație sf [At: DA / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr induration, lat induratio] (Med) 1 Proces patologic caracterizat prin creșterea consistenței unui țesut sau a unui organ. 2 Bătătură.

INDURAȚIE, indurații, s. f. (Med.) Întărire anormală a unui țesut organic. Indurația vîrfurilor plămînilor.

INDURAȚIE s.f. Întărire anormală a unui țesut sau organ. ♦ Bătătură. [Gen. -iei. / cf. fr. induration, lat. induratio].

INDURAȚIE s. f. 1. stare de întărire anormală a unui țesut sau organ. 2. parte indurată; bătătură. (< fr. induration, lat. induratio)

INDURAȚIE ~i f. Stare patologică constând în întărirea anormală a unui țesut organic. [G.-D. indurației] /<fr. induration

indurațiune sf vz indurație

*indurațiúne f. (lat. in-durátio, -ónis). Med. Învîrtoșarea anormală a unuĭ țesut. Parte vîrtoasă (dură).

indurație (desp. -ți-e) s. f., art. indurația (desp. -ți-a), g.-d. art. indurației; pl. indurații, art. indurațiile (desp. -ți-i-)

indurație (-ți-e) s. f., art. indurația (-ți-a), g.-d. art. indurației; pl. indurații, art. indurațiile (-ți-i-)

indurație s. f. (sil. -ți-e), art. indurația (sil. -ți-a), g.-d. art. indurației, pl. indurații, art. indurațiile (sil. -ți-i-)

indurație