ĭen interj. V. ĭa 4.

ăst, ásta pron., pl. ăștĭ, aste. Acest, aceasta. Astă-noapte, astă-vară, noaptea orĭ vara precedentă (trecută). – În est nu se zice ăsta, ci ista și aista. În vest az-noapte saŭ azĭ noapte, fals îld. astă-noapte. Lit. astă seară barb după fr. ce soir. Corect e numaĭ deseară și în seara asta (mold. fam. ĭen sară). Seara din ajun se numește aseară orĭ ĭerĭ seară.

4) ĭa (bg. alb. ĭa), interj. de îndemnat orĭ de poruncit: ĭa să vedem ce e acolo ĭa du-te și vezĭ! Arată une-orĭ disprețu, saŭ ironia saŭ exagerarea: Cine-ĭ el? ĭa un prost! Tocmaĭ tu te-aĭ găsit să protestezi? Ĭa eŭ! Era și el ĭa un bĭet copil! Era ĭa atîtica de mic! Se întrebuințează la impus tăcere: Ĭa! Ce s’aude? Cine vine? – Îm nord ĭan (din ĭa-mĭ, ĭa îmĭ): ĭan dă-mĭ! Vechĭ și ĭanĭ și ĭane (d. ne, dativ). La Al. P. P. ĭan că, ĭacătă că. – Și ĭen (nord): ĭen ci vineŭ Tatariĭ, ĭacătă că veneaŭ Tătariĭ!

ĭen sară adv. Mold. sud. Seara asta. V. ia-sară.