identificare sf [At: GHEREA, ST. CR. I 348 / Pl: ~cări / E: identifica] 1 Stabilire a identității unei persoane sau a unui lucru Si: recunoaștere. 2 Stabilire a unui raport de identitate între două lucruri, obiecte etc. 3 Senzație de a fi întocmai ca cineva sau ceva. 4 Acționare în același mod în care ar face-o altcineva. 5 Confundare. 6 Contopire.

IDENTIFICARE, identificări, s. f. Acțiunea de a (se) identifica și rezultatul ei; stabilirea identității unei persoane sau a unui lucru. Sfaturile populare trebuie să desfășoare o activitate vastă și planificată pentru identificarea tuturor bogățiilor care există în fiecare regiune, raion, oraș și comună și pentru valorificarea lor. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 7. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Transpunerea cuiva în situația altuia; însușirea de către cineva a felului de a simți sau de a acționa al altuia. Spiritul de observație al scriitorului ar putea fi socotit ca o identificare a scriitorului cu sentimentele eroilor săi. V. ROM. decembrie 1953, 269.

IDENTIFICARE s.f. Acțiunea de a (se) identifica și rezultatul ei. [< identifica].

identificare s. f., g.-d. art. identificării; pl. identificări

identificare s. f., g.-d. art. identificării; pl. identificări

identificare s. f., g.-d. art. identificării; pl. identificări

IDENTIFICARE s. v. recunoaștere.

IDENTIFICARE s. recunoaștere. (~ unui infractor.)

IDENTIFICÁRE (< identifica) s. f. 1. (DR.) Ansamblu de mijloace și metode folosite de organele judiciare pentru stabilirea trăsăturilor și particularităților acesteia. 2. (MILIT.) Operațiune constând în determinarea naturii unui element care a fost detectat. 3. (PSIH.) Activitate a unui subiect care stabilește o asemănare a unei informații recente cu o informație precedentă. I. este baza percepției.