hoardă [At: DA ms / V: hor~, oar~ / Pl: ~de / E: pn horda, rs орда] 1 Grupare în care erau organizate popoarele nomade mongole primitive Cf ordie. 2 Ceată de oameni care pradă și pustiesc. 3 (Pex) Armată cotropitoare.

HOARDĂ, hoarde, s. f. 1. Grupare în care erau organizate popoarele nomade mongole primitive. V. trib. Hîrtii boțite, cîrpe, linguri, cioburi de străchini, bucăți de mămăligă și de pîne, ca la plecarea unei hoarde. SADOVEANU, O. VI 271. Hoarda Buceagului se mișca la porunca lui ca un singur om. id. ib. VII 25. 2. Ceată, bandă de oameni (înarmați) care pradă și pustiesc; armată cotropitoare. – Variantă: oardă (ALECSANDRI, P. II 14, NEGRUZZI, S. I 272) s. f.

HOARDĂ ~e f. 1) (în evul mediu, la popoarele mongole și turcice) Organizație militar-administrativă a nomazilor. ~a de Aur. 2) fig. Oștire cotropitoare. ~e dușmane. [Sil. hoar-] /<pol. horda, rus. orda

hoardă f. V. hordă și ordie.

*hoárdă, V. urdie.

HORDĂ s. f. v. hoardă.

hordă sf vz hoardă

oardă sf vz hoardă

ordă^[1] sf vz hoardă

HORDĂ s. f. V. hoardă.

hordă f. 1. gloată rătăcitoare: horde barbare; 2. ceată de oameni nedisciplinați: hordă de țigani.

*hórdă, V. urdie.

oárdă, V. urdie.

urdíe f. (turc. ordu, orda, ordy, urdu, tabără, armată; ngr. ordi [scris ornti], bg. sîrb. ordija, rus. ordá, pol. [h]orda, it. orda, fr. germ. horde). Tabără păgînească. Ceată de năvălitorĭ (maĭ ales Turcĭ și Tatarĭ). – Și ordíe (Nec. 2, 403), oardă (389) și órdă. Azĭ (neol. după fr.) și hordă și hoardă. V. poĭadă.

hoardă s. f., g.-d. art. hoardei; pl. hoarde

hoardă s. f., g.-d. art. hoardei; pl. hoarde

hoardă s. f., g.-d. art. hoardei; pl. hoarde

hordă.

oardă, -de.

HOARDĂ s. 1. (IST.) ceată primitivă. (O ~ din comuna primitivă.) 2. (înv.) ordie. (O ~ pustiitoare.)

HOARDĂ s. (înv.) ordie. (O ~ pustiitoare.)

HOARDA DE AUR, stat feudal mongolo-tătar, întemeiat de Batu Han în urma campaniilor de cucerire din 1236-1243 pe un vast terit., ce cuprindea Asia Centrală și E Europei; capitala la Sarai-Batu, apoi la Berke Sarai. Apogeul puterii politice și militare, precum și al expansiunii teritoriale a H. de A. a fost atins în timpul hanilor Uzbek (1313-1341) și Djanibek (1342-1357). Și-a extins dominația și asupra unei părți a spațiului românesc. Cnezatele rusești s-au aflat în raporturi de vasalitate față de H. În a doua jumătate a sec. 14 a început procesul de destrămare a H. de A., pe ruinele căreia s-a constituit, în sec. 15, mai multe formațiuni, printre care hanatele Crimeea (c. 1430), Kazan (1438) și Astrahan (1466).