hipertonie sf [At: D. MED. / Pl: ~ii / E: fr hypertonie] 1 Stare a unei soluții hipertonice. 2 Creștere a tonusului mușchilor scheletici sau ai diferitelor organe interne și a sistemului nervos vegetativ. 3 Hipertensiune. 4 Hipertonicitate.

HIPERTONIE s.f. 1. Hipertonicitate. 2. Creștere a tonicității unui organ sau țesut. [Gen. -iei. / < fr. hypertonie, cf. gr. hyper – peste, tonos – tensiune].

HIPERTONIE s. f. creștere a tonicității unui organ sau țesut. (< fr. hypertonie)

HIPERTONIE f. 1) Stare patologică constând în creșterea excesivă a tonusului țesuturilor. 2) Tensiune arterială superioară celei normale; hipertensiune. /<fr. hypertonie

hipertonie s. f., art. hipertonia, g.-d. art. hipertoniei; pl. hipertonii, art. hipertoniile (desp. -ni-i-)

hipertonie s. f., art. hipertonia, g.-d. art. hipertoniei; pl. hipertonii, art. hipertoniile

hipertonie s. f., art. hipertonia, g.-d. art. hipertoniei; pl. hipertonii, art. hipertoniile

HIPERTONIE s. v. hipertensiune.

HIPERTONIE s. (MED.) hipertensiune, tensiune.